Am ajuns in punctul in care mi-am dat seama ca am facut o mare greseala spunand ca poti avea un echilibru doar daca ai si o persoana de sex opus langa tine, in afara de cariera. Mare greseala! De ce am ajuns la aceasta concluzie? Am auzit o poveste foarte interesanta zilele acestea, poveste pe care o voi impartasi.
Am cunoscut o doamna respectabila care, in ciuda unei probleme de sanatate, afisa si se citea pe ochii ei, satisfactia, multumirea, impacarea cu sine. Si am intrebat-o : chiar sunteti impacata cu dumneavoastra? Iar raspunsul ei a constat in povestirea vietii ei.
Fiind pasionata de sociologie a decis sa aleaga sa studieze asa ceva. Ulterior terminarii facultatii a devenit profesoara in mediul universitar, dar in urma cu putin timp si-a dat demisia din cauza sistemului.
Am intrebat-o totusi de ce este multumita si fericita.
A spus ca a reusit sa isi gaseasca un echilibru. Din inertie am intrebat-o cum. Fara sa stea pe ganduri a raspuns ca a facut ceea ce a simtit de fiecare data.
Atunci cand am intrebat-o daca are copii, ne-a raspuns ca nu, nu are nici macar barbat. Pai bun, dar unde e echilibrul atunci? Si mi-a raspuns ca nu are nevoie de un barbat langa ea pentru a putea fi fericita. Ca sa fii fericit cu adevarat trebuie sa faci ceea ce iti place cu adevarat, fara sa depinzi de nimeni si de nimic.
Am stat si am reflectat la acest lucru si i-am dat dreptate.
