Am mai incheiat un capitol din viata. Am mai invatat ceva din noile experiente. Am mai plans inca o data si am suferit din nou. Nu-i nimic! Toate vin si pleaca...
Iti mai amintesti...?
Nu! Nu-mi mai amintesc sau mai degraba nu vreau sa imi amintesc. Cel putin pentru moment. Chiar daca totul a fost frumos, acele amintiri inca dor, sa stii.
M-am infuriat, dar m-am calmat.
Am plans, dar m-am linistit.
Am zis : "Punct si de la capat!"
Mi-am pus zambetul la locul lui, mi-am incarcat arma cu sarcasm si am pornit mai departe. Si pot sa merg mai departe pentru ca de astazi nu te mai iubesc! De astazi nu mai insemni nimic pentru mine! De ce? Asa vreau eu! Si stii ce bine e? Ma simt libera! Libera ca pasarea cerului!
Dansul inseamna mai mult decat arta. Dans inseamna plutire, dansul este o impletire de real si ireal. Dansul este o metafora a esentei naturii. Din dans s-a nascut lumea si tot prin dans traieste. Dansul este emotie, este fericire, este iubire, este pasiune. Si Dumnezeu danseaza o data cu universul pe care l-a creat! Dansul inseamna libertate, putere, suflet! Dansul nu este ceva lumesc, este ceva supraomenesc! Doar cei cu adevarat inzestrati o pot face, cei care s-au nascut pentru a dansa. E greu de descris in cuvinte ce inseamna dansul! Dar ceea ce se simte in acel moment, este mai mult decat o descatusare de cotidian! Este fericire pura, este libertate, este iubirea neprihanita de frumos! Dansul aduce zambete si bucura! Dansul inseamna viata!
Ma uit in ograda mea. Zambesc! Constat ca totul este roditor, totul infloreste, totul este atat de parfumat. Ma uit in ograda catorva prieteni. Sunt triste toate. Toate sufera. E innorat, dar nu ploua. Si ma doare...Pentru ca stiu ca atunci cand gradina lor va rodi, a mea se va usca. NU! Nu suna a invidie. Repet: ma doare! Pentru ca imi este foarte greu sa cred ca va exista vreo perioada cand atat gradina, cat si cea a prietenilor vor imbata cu frumusetea lor. Mi-as dori sa ne putem impartasi o viata numai bucuri, dar nu se poate... realitatea e prea cruda! Unii rad, altii plang...
Toti vin...unii raman, altii pleaca. Pe unii ii alungam noi, pe altii vrem sa ii pastram. Niciodata dorintele noastre nu vor fi aceleasi. Luptam? Dar stim pentru ce? Sau pentru cine? Intrebari care vor ramane mereu fara raspuns...
Toate vin si pleaca...Toate se nasc si mor! Este un ciclu pe care nu il putem evita... Si se tot repeta... Ani de-a randul... Generatii intregi....
Draga Ana, zambeste! Un sut in fund in pas inainte! Vei iubi mereu pe cineva. Poate mai mult sau poate mai putin. Dar vei iubi. Poate ii vei constientiza prea bine defectele sau poate deloc. Nu privi in urma! Vezi doar ce e in fata ta. Nu te intrista, bucura-te ca s-a intamplat. Vor mai fi si altii care iti vor rupe sufletul in bucatele. Doar multumeste-le pentru ceea ce ai invatat datorita lor. Razi! Rasul prelungeste viata! Fa-o cat mai lunga pentru a te bucura de toate frumusetile vietii!
Am terminat sesiunea. Am venit acasa. Dulcea mea casa, locul meu de refugiu, in bratele mamei dragi. Am venit inapoi ca sa pot din nou visa, ca sa pot din nou zbura. Sa imi gasesc puterea de a zambi din nou!
Credeam ca tot ce fac este in van, ca se transforma in praf pe care vantul il plimba in toate directiile fara un scop precis. Visele se transformasera in scrum, zambetul in fum. Tot edificiul meu se ruinase. Dar m-am reintalnit cu marea mea iubire. M-a strans in bratele ei involburate, m-a iubit si m-a sarutat de zeci de mii de ori, m-a imbatat cu parfumul ei si m-a facut sa inteleg ca viata merita traita clipa cu clipa, ca asta este viata: sa iubesti si sa suferi pentru ca iubesti.
Mi-am pierdut speranta, ea mi-a redat-o; mi-am uitat menirea, ea mi-a amintit-o; mi-a disparut increderea, ea mi-a replantat-o in suflet; mi s-a sters zambetul, ea mi l-a colorat din nou. Mi s-au frant aripile, iar ea mi le-a vindecat!
Iar acum zbor! Zbor cum nu am mai zburat vreodata! Libera in inaltul cerului! Ating norii, ma joc cu soarele, culeg stele pentru tine, iubirea mea! Te voi incununa, te voi iubi, te voi alinta cate zile voi avea! Mi-ai lipsit atat de mult! In gandul meu te-am venerat de atatea ori! Iar tu m-ai primit cu atata caldura. M-ai facut sa ma cutremur de fiorii pe care mi i-ai dat cand m-am aruncat in bratele tale!
Nu am mai scris de ceva vreme... Nu am avut timp... Sau poate... poate doar o liniste adanca. Ma port prosteste, ma port ca un copil! Ce daca ploua afara de atata timp? As fugi prin ploaie, as dansa in ploaie, as iubi in ploaie...
Simt cum trupul meu munceste din greu sa-si tina portile inchise. Am atata speranta in vis, am atata fericire in zambet, am atata tinerete in ochi, am atata curaj de aratat, am atata putere de a ajuta, am atata imbratisari de dat, am atatea saruturi de sarutat, am atata iubire de oferit! Dar totusi, exista un pui de teama ce ma retine, ma inchide in cusca mea... Ma forteaza sa imi impun o masca dura, sa ridic un zid de netrecut...
Nu ma mai incred, nu mai astept, nu mai am rabdare... Am suferit, am plans, am murit si am inviat de atatea ori... Urmatoare lovitura mi-ar fi fatala... Inca nu sunt pregatita sa mor, mai atata viata de trait! De ce m-ati inchis ca pe un ucigas? De ce m-ati silit sa tac ca pe un mut? De ce m-ati fortat sa nu vad ca pe un orb?
Ploua... Speranta... Belsug...
Imi adun trena trentuita de pasii viermilor, a iau in brate si plec mai departe, cu capul sus, cu ochii sticlosi, cu sufletul imbatat de speranta, cu trupul spalat de ploaie...
Poti fi tu, el sau oricare altul... Iarta-ma daca nu pot...
