If...

Nu am mai scris de ceva vreme... Nu am avut timp... Sau poate... poate doar o liniste adanca. Ma port prosteste, ma port ca un copil! Ce daca ploua afara de atata timp? As fugi prin ploaie, as dansa in ploaie, as iubi in ploaie...

Simt cum trupul meu munceste din greu sa-si tina portile inchise. Am atata speranta in vis, am atata fericire in zambet, am atata tinerete in ochi, am atata curaj de aratat, am atata putere de a ajuta, am atata imbratisari de dat, am atatea saruturi de sarutat, am atata iubire de oferit! Dar totusi, exista un pui de teama ce ma retine, ma inchide in cusca mea... Ma forteaza sa imi impun o masca dura, sa ridic un zid de netrecut...

Nu ma mai incred, nu mai astept, nu mai am rabdare... Am suferit, am plans, am murit si am inviat de atatea ori... Urmatoare lovitura mi-ar fi fatala... Inca nu sunt pregatita sa mor, mai atata viata de trait! De ce m-ati inchis ca pe un ucigas? De ce m-ati silit sa tac ca pe un mut? De ce m-ati fortat sa nu vad ca pe un orb?

Ploua... Speranta... Belsug...
Imi adun trena trentuita de pasii viermilor, a iau in brate si plec mai departe, cu capul sus, cu ochii sticlosi, cu sufletul imbatat de speranta, cu trupul spalat de ploaie...

Poti fi tu, el sau oricare altul... Iarta-ma daca nu pot...

Furie si ura

Fusese, in sfarsit, o zi in care ma simteam foarte bine, in care durerea se mai atenuase, in care puteam sa respir fara sa ma apese nimic in piept. M-am trezit cu zambetul pe buze, un zambet natural, nu doar un ranjet de hiena. Eram linistita! ERAM! Cineva chiar observase asta si ma bucuram ca se poate vedea. Imi pare rau ca iar nu poti citi nimic frumos. Frustrant...

Mi-ai citit blogul si deodata te-ai simtit important. Cat de nenatural sa fi sa crezi ca numai tu existi pe lumea asta? Sa crezi ca doar pe tine te pot iubi? Nici tu nu esti zeu, nici tu nu esti centrul universului! Si tu, ca si EL, sunteti doar niste viermi pe care, cat de curand, ii voi stalci sub talpile mele insangerate! Iti interzisesem sa ma mai cauti! Iti interzisesem sa te mai intereseze persoana mea! Ai incalcat regulile, iar acum sper ca esti fericit, ca esti multumit de ceea ce faci! Chiar iti place sa te umilesti?

De-as fi avut puterea, te-as fi apucat zdravan si as fi dat cu tine de pamant. Te-as fi transformat in praf, iar apoi te-as fi aruncat in vant, fara urme de regrete! Te-as fi trimis in iad si apoi te-as fi scos de acolo ca sa iti arat cat sunt de buna. Iar dupa un alt timp te-as trimis inapoi! Si asa m-as fi jucat cu tine pana cand ai fi cazut in genunchi in fata mea si m-ai fi implorat sa te iert! Si te-as fi ierta: te-as fi aruncat din nou in iad!

Ai atat de putina minte! Tu chiar nu pricepi ca nu mai ai ce cauta in viata mea! Ca nu mai insemni nimic pentru mine! Te cramponezi de idiotenii! Ai spulberat orice urma de gand frumos legat de tine! M-ai facut sa te urasc cu toata fiinta mea! Imi doresc sa te vad tarandu-te pe coate, julindu-ti genunchii, chinuindu-te sa traiesti! Ah! Cat poti sa fi de mizerabil! Te compatimesc! DISPARI din viata mea, om nenorocit!

Broken...

Este ora 2 dimineata si nu pot dormi. Sunt trista. Ingrozitor de trista. Am terminat o carte. O carte care parca mi-a urmarit viata din ultima luna si a imortalizat-o in paginile ei. Iubiri patimase, doruri frenetice, cuvinte spuse, pierdute in vant, nesincere. Ce n-as da sa pot fugi in lume, sa o iau de la capat, sa uit de TOT... SA UIT!!!! Ce lucru maret! Ce gand nesabuit! As vrea sa fiu o Diana, sa am curajul sa plec, dar sa nu ma mai intorc.

Am fugit in Bucuresti, mi-am parasit marea (jurnalul meu intim), pentru locul acesta nu-mi trezea nici un fel de amintiri. Nu era nimic care sa ma doara, nimic nu-mi putea face rau. Eram EU, leoaica feroce, pregatita sa sfasii viata pentru a nu-i da ei ocazia sa ma devoreze ca pe un pui de caprioara neajutorat.

Dar uite ca viata este un ucigas in serie. Mi-a aruncat in cale cadavrele unor persoane care mi-as dori sa nu le fi cunoscut niciodata, nici macar sa existe. Aceste persoane mi-au frant picioarele si m-au pus sa merg pe cioburi. M-au schinguit si m-au incarcerat! Iar acum, seara de seara, cand incerc sa adorm, imi pun mereu intrebarea: "Oare mai vreau sa ma trezesc maine dimineata?"

O umbra ma urmareste... A venit dupa mine, m-a cautat, m-a gasit, mi-a soptit cuvinte cu venin care ma otravesc incet-incet. Acum mai rasuceste uneori o sabie aprinsa in ranile larg deschise, rani provocate de muscaturile lui. Desi a trecut mult timp, inca mai sunt drogata de veninul lui, inca ii mai simt efectul...Mi-e teama de momentul in care se va termina...Oare voi intra in sevraj? Oare imi voi simti capul ca un titirez care se invarte in permanenta? Oare ma va ajuta cura de dezintoxicare?

Apoi, am crezut ca exista salvare pentru mine, fara sa mai trec prin atatea proceduri. Am crezut ca s-a descoperit antidotul contra veninului care imi face, deopotriva, rau si bine. Dar m-am inselat! A fost doar o iluzie...o fata morgana. Era doar o plasmuire a mintii mele chinuite. Am fost doar o papusa Barbie lasata pe mainile unui barbat. Barbatul nu stie sa se joace frumos! Nu stie sa ingrijeasca frumusetea, gingasia, finetea. NU! El trebuie sa distruga, sa rupa in bucatele! El trebuie sa arunce la cos, pentru ca ii este frica de faptul ca va fi considerat un om de nimic...Pentru ce? E las!

Voi, barbatii, sunteti ca niste robotei ai caror programe dau erori la compilare. Sunteti buni de aruncat la fier vechi! Ne hraniti cu veninul vostru, dupa care dispareti in neant! Si altcineva va fi otravit de voi. Cu ce v-am gresit? Cu ce v-am lovit de ne pedepsiti asa de greu? Voi chiar nu vedeti cum plangem in urma voastra? Voi chiar nu vedeti cum va asteptam cu sufletul arzand, cu ochii adanciti in fundul capului, cu obrajii palizi si supti, cu buzele uscate de sete? Murind de dor, stam intr-un balansoar putred care scartaie a jale si privim in zrae, asteptand sa va vedem venind inapoi...

Frustrant...

Pasarea Phoenix

Nu pot sa cred! Viata e atat de cruda uneori de iti lasa impresia ca isi bate joc de tine. Te vede ca suferi, dar te face sa suferi si mai mult! Sora mea mi-a zis ca asa vrea Dumnezeu, ca sa ma pot maturiza. Si am intrebat-o: "Oare Dumnezeu vrea sa ma transforme in martir?" Ani de suferinta, ani de greutati, ani de chinuri sub o masca perfecta: o fata rotunda, cu obrajii plinii si mereu rozalii, ochii mari caprui, conturati de un machiaj impecabil, nasul ferm, buzele conturate in linii fine, mereu zambind, parul lung, drept, ce imi incadreaza fata, asa cum face rama cu o fotografie.

Toti imi spun sa ma linistesc, sa ridic capul, sa ma scutur de praf si sa merg mai departe! Ce n-as da sa am putere acum sa imi continui drumul! Mi-am pierdut increderea in mine, asa cum isi pierd foioasele frunzele toamna. Nu mai pot spera, nu mai pot crede ca va fi bine! Ce cruzi sunt oamenii! Viata lor o transforma intr-o cursa de formula 1 de pus pierdici. E trist, dar adevarat! Calca pe oameni ca sa ajunga "oameni"! Monstrii ai societatii, incetati sa imi mai impungeti aripile!! Vreau sa zbor, sa ma ridic dintre voi, mizerabililor! Vreau sa imi ating visul! Mi-ati furat creierul cu vartejul vostru de nebunie! Cu ce am gresit pamantului asta de ma pedepsiti asa? V-am oferit toata dragostea mea! Mi-ati frant-o in bucatele si ati aruncat-o in vant!

Iar TU! Da! TU! De ce te joci? Crezi ca inima mea e o minge de baschet cu care poti dribla? Crezi ca sufletul meu este urna cu cenusa pe care TU ai permisiunea sa o risipesti asa cum vrei? Esti tiranul intre tirani! TU mi-ai frant pentru totdeauna aripile! TU mi-ai curmat zborul! TU erai speranta mea! TU erai credinta mea! TU erai sansa mea! Dar ai spulberat tot! Ai risipit tot! Cine te crezi? Ce zeitate te consideri de iti arogi asemenea drepturi? Te anunt cu bucurie ca esti doar un vierme! Un MURITOR ca noi ceilalti! Coboara de pe piedestal si priveste in jurul tau! Nu-i asa ca e mai cald aici jos? MURITORULE, ceea ce nu stii este ca sunt pasare maiastra! Voi reinvia din propria-mi cenusa, precum Phoenix, mult mai frumoasa si mai mandra ca pana acum! Si te voi zdrobi, vierme, cu ceea ce voi avea! Te voi mutila fara sa te ating, iti voi despica trupul iar apoi il voi arde si voi da drumul cenusii in vant, asa cum mi-ai facut tu mie!
TU erai totul, vierme muritor!

Fluture...

Ieri nu am apucat sa scriu. Am fost luata prin surprindere...
Ieri, eram foarte nenorocita, parca se prabusise cerul pe mine. Trecusera mai bine de 24 de ore de cand el avea telefonul inchis. Ii trimisesem cu o seara inainte un mesaj de incurajare. Nu il primise. La fel ca de obicei, nu stiam ce sa cred: oare i s-a terminat bateria la telefon? si-a inchis telefonul ca sa nu il mai streseze careva? sau s-a intamplat ceva mai oribil? Ultima varianta refuzam sa o cred, asa ca am scos-o din calcul. A doua, era ciudat sa o cred, pentru ca vorbisem un pic mai devreme si parea ok! Deci ma agatam cu disperare de prima varianta si ma rugam la Dumnezeu sa fie adevarata. Cu toate astea, sufletul se stransese in mine ca un ghem si ma sufocam... Ma sufocam de atata durere cata induram. Imi era dor de el de innebuneam! Nu-l mai vazusem de joi de dimineata si m-am invatat sa adorm noapte de noapte imbatata de parfumul trupului lui. Cand plecam la cursuri, asteptam cu nerabdare sa se termine ca sa il vad, sa fiu in preajma lui...
Asteptam cu disperare un semn, ca si-a deschis telefonul sau ceva asemanator. Vroiam sa ma asigur ca e bine. Nimic mai mult! Inghiteam in sec pentru a nu lasa lacrimile sa navaleasca pe obraji. E rusinos! Mi-as fi incalcat mandria. Mi-am sunat sora. Simteam nevoia sa ii aud vocea, sa imi spuna cateva vorbe bune. M-am inchis in baie si m-am descarcat la telefon. Incercand sa ma linistesc, aud ca si cum cineva m-ar fi sunat pe linia cealalta: era doar instiintarea ca a primit mesajul. Acum asteptam, mai nenorocita ca mai inainte sa vad o reactie din partea lui. Si imediat primesc un apel: ma suna! Toate lacrimile s-au transformat in zambete. Ma bucura faptul ca m-a cautat! Si am fugit la el, in bratele lui! A fost asa de bine, m-am simtit ca un fluture care zboara, mangaiat de razele soarelui matinal, din floare in floare, asezandu-se din cand pe firele de iarba udate de roua!
Fericire!!!

Ploua...a bogatie...

Ieri... ce a fost ieri? O zi ca oricare alta! Dar nu si pentru mine! Ieri a fost ziua in care mi-am simtit sufletul pentru a treia oara zdrobit de o stanca infiorator de mare, cazuta din varful Himalaya. Eram atat de nenorocita! Foloseam acea chestie indispensabila in zilele noastre, numita telefon mobil. Dar o foloseam degeaba, pentru ca la capatul celalalt nu-mi raspundea!Si sunam de ore bune! Inima o simteam cat o ghiulea in gat si nu mai batea deloc! Ochii cautau o pasare aducatoare de vesti, urechile ciulite - se transformasera in palnii deja - asteptau sa auda macar un cuvant. Dar liniste si pace. Eram in pauze, sunam si fumam la un loc, fara insa a avea vreun sfarsit favorabil. Radeam mult si tare! Dar nu era rasul meu. Radeam isteric si din strafundul pieptului. Ma durea ingrozitor. Ce anume, nu stiu. Nu mai gandeam rational! Capul imi vuia de atata nebunie! Sufletul fugise din mine, cauta in disperare pe strazile junglei asteia. Dar nu gasea nimic! La un moment dat s-a infaptuit minunea: a raspuns! Ce suferinda era vocea lui! Avea ceva in voce ce il facea sa semene cu un caine lovit de masina si are o labuta rupta. O vocea indurerata si totodata rugatoare! Simteam cum mi se scurge sangele din obraji si din tot corpul auzind oripilitatea asta. Durerea se transformase deja intr-una fizica. Ma durea fiecare bucatica a corpului, stiind ce se intampla la capatul "firului". Ma respingea, iar asta ma durea si mai tare! Din ochi au inceput sa curga rauri de lacrimi. Plangeam fara sa ma pot controla! Iar el ma certa! De ce? Nu puteam sa pricep! Vroiam sa ii fiu alaturi, sa il sustin, sa ii spun o vorba buna, sa il tin in brate, sa il sarut, sa ii transmit toata caldura sufletului meu, sa ii insuflu o gandire pozitiva! Dar el ma respingea!

"Nu vreau sa iti umplu capul cu problemele mele! Ai si tu destule...examenele!" Ce replica e asta? Pentru ce sunt eu, nu sa il ascult, sa il inteleg si sa incerc sa il ajut in masura in care ma tin puterile? Cum adica "imi umple capul"? Examenele? Da-le incolo ca se iau alea! Dar astea sunt probleme care trebuiesc rezolvate urgent!!!! Totusi!! Pana am eu primul examen, astea pot fi deja rezolvate! Vrea doar sa fie singur... Pe loc, l-am condamnat! Dar apoi, am inteles... Oricine are momente de genul asta! Imi pare rau ca l-am certat! Atat de rau! Totul e atat de fragil, precum un fluture, precum o panza de paianjen, precum trupul unei albine! Iar eu il cert!

Am plans ca un copil caruia i-a fost luata jucaria. M-am apucat sa fac mancare si smotru. Ma transformasem intr-o usoara forma de Napoleon Bonaparte. Pana cand o durere cu adevarat ingrozitoare ma secera si ma tranti la pamant. Ma durea ceva dar nu stiu ce! Stateam intinsa pe podea si sufeream. Eram singura si sufeream din toate punctele de vedere. Am crezut (si poate ca preferam asta) ca o sa mor. Nu era nimeni cu mine. Pana si el ma respinsese, daramite strainii. In tacere, cu ultimele puteri, m-am ridicat si mi-am continuat treaba. Sfarsita, am mancat, apoi am dormit! Nu aveam chef de nimic!

Toata noaptea si pe zi a plouat! A plouat a bogatie! O stiu, o simt! Si cu toate astea, azi mi-a raspuns un pic mai vesel! Dumnezeu sa te tina in brate si sa aiba grija de tine!