Broken...

Este ora 2 dimineata si nu pot dormi. Sunt trista. Ingrozitor de trista. Am terminat o carte. O carte care parca mi-a urmarit viata din ultima luna si a imortalizat-o in paginile ei. Iubiri patimase, doruri frenetice, cuvinte spuse, pierdute in vant, nesincere. Ce n-as da sa pot fugi in lume, sa o iau de la capat, sa uit de TOT... SA UIT!!!! Ce lucru maret! Ce gand nesabuit! As vrea sa fiu o Diana, sa am curajul sa plec, dar sa nu ma mai intorc.

Am fugit in Bucuresti, mi-am parasit marea (jurnalul meu intim), pentru locul acesta nu-mi trezea nici un fel de amintiri. Nu era nimic care sa ma doara, nimic nu-mi putea face rau. Eram EU, leoaica feroce, pregatita sa sfasii viata pentru a nu-i da ei ocazia sa ma devoreze ca pe un pui de caprioara neajutorat.

Dar uite ca viata este un ucigas in serie. Mi-a aruncat in cale cadavrele unor persoane care mi-as dori sa nu le fi cunoscut niciodata, nici macar sa existe. Aceste persoane mi-au frant picioarele si m-au pus sa merg pe cioburi. M-au schinguit si m-au incarcerat! Iar acum, seara de seara, cand incerc sa adorm, imi pun mereu intrebarea: "Oare mai vreau sa ma trezesc maine dimineata?"

O umbra ma urmareste... A venit dupa mine, m-a cautat, m-a gasit, mi-a soptit cuvinte cu venin care ma otravesc incet-incet. Acum mai rasuceste uneori o sabie aprinsa in ranile larg deschise, rani provocate de muscaturile lui. Desi a trecut mult timp, inca mai sunt drogata de veninul lui, inca ii mai simt efectul...Mi-e teama de momentul in care se va termina...Oare voi intra in sevraj? Oare imi voi simti capul ca un titirez care se invarte in permanenta? Oare ma va ajuta cura de dezintoxicare?

Apoi, am crezut ca exista salvare pentru mine, fara sa mai trec prin atatea proceduri. Am crezut ca s-a descoperit antidotul contra veninului care imi face, deopotriva, rau si bine. Dar m-am inselat! A fost doar o iluzie...o fata morgana. Era doar o plasmuire a mintii mele chinuite. Am fost doar o papusa Barbie lasata pe mainile unui barbat. Barbatul nu stie sa se joace frumos! Nu stie sa ingrijeasca frumusetea, gingasia, finetea. NU! El trebuie sa distruga, sa rupa in bucatele! El trebuie sa arunce la cos, pentru ca ii este frica de faptul ca va fi considerat un om de nimic...Pentru ce? E las!

Voi, barbatii, sunteti ca niste robotei ai caror programe dau erori la compilare. Sunteti buni de aruncat la fier vechi! Ne hraniti cu veninul vostru, dupa care dispareti in neant! Si altcineva va fi otravit de voi. Cu ce v-am gresit? Cu ce v-am lovit de ne pedepsiti asa de greu? Voi chiar nu vedeti cum plangem in urma voastra? Voi chiar nu vedeti cum va asteptam cu sufletul arzand, cu ochii adanciti in fundul capului, cu obrajii palizi si supti, cu buzele uscate de sete? Murind de dor, stam intr-un balansoar putred care scartaie a jale si privim in zrae, asteptand sa va vedem venind inapoi...

Frustrant...