If...

Nu am mai scris de ceva vreme... Nu am avut timp... Sau poate... poate doar o liniste adanca. Ma port prosteste, ma port ca un copil! Ce daca ploua afara de atata timp? As fugi prin ploaie, as dansa in ploaie, as iubi in ploaie...

Simt cum trupul meu munceste din greu sa-si tina portile inchise. Am atata speranta in vis, am atata fericire in zambet, am atata tinerete in ochi, am atata curaj de aratat, am atata putere de a ajuta, am atata imbratisari de dat, am atatea saruturi de sarutat, am atata iubire de oferit! Dar totusi, exista un pui de teama ce ma retine, ma inchide in cusca mea... Ma forteaza sa imi impun o masca dura, sa ridic un zid de netrecut...

Nu ma mai incred, nu mai astept, nu mai am rabdare... Am suferit, am plans, am murit si am inviat de atatea ori... Urmatoare lovitura mi-ar fi fatala... Inca nu sunt pregatita sa mor, mai atata viata de trait! De ce m-ati inchis ca pe un ucigas? De ce m-ati silit sa tac ca pe un mut? De ce m-ati fortat sa nu vad ca pe un orb?

Ploua... Speranta... Belsug...
Imi adun trena trentuita de pasii viermilor, a iau in brate si plec mai departe, cu capul sus, cu ochii sticlosi, cu sufletul imbatat de speranta, cu trupul spalat de ploaie...

Poti fi tu, el sau oricare altul... Iarta-ma daca nu pot...

Loosing...

Am mai trecut o zi, o saptamana poate. Habar nu am. Am pierdut notiunea timpului. Am fost pround distrasa de un examen ingrozitor. Am invatat, am plans, am avut emotii, nu am dormit, m-am chinuit. Dar degeaba. Restanta... Asa se numeste! In fine. S-a dus, m-am calmat. Se mai intampla.

Dar ceva ciudat se intampla... Fug prin lumi, traiesc o viata care parca nu este a mea. Sau, mai bine spus, traiesc mai multe vieti care nu imi apartin. Iubesc. Dar ce? Tanjesc. Dar dupa ce? Invat. Dar pentru ce? Totul este o necunoscuta, totul e in ceata, totul se ascunde. Unde a disparut linistea aceea? De ce moarce orice ating? De ce se ofileste fiecare floare pe care o miros? De cand am luat viata in piept, viata mea curge cu 300 km/h. S-a schimbat ordinea! S-au intors toate pe dos! Este nebunie curata! Dezordine si haos! Suferinta... Multa suferinta... Sentimentul de frustrare isi ocupa un loc glorios.

Fug! Dar unde? Care este linia de sosire? Am crezut ca am ales drumul cel mai bun. Dar l-am ales pe cel mai anevoios. Mai intai, mi-ai zgariat pielea. Dar mai apoi am inceput sa imi frang oasele. Aripile imi sunt zdrentuite.

Simt ca pierd o batalie. Una foarte importanta. Pierd... Foarte mult... Pierd ceva foarte important. Pierd singurul meu sentiment de sigurata... Iarta-ma ca nu pot tine capul sus, iarta-ma ca gresesc! Dar nu pot merge mai departe! Sunt legata de picioare!

Constiinta mea spune ca ma paraseste...

Furie si ura

Fusese, in sfarsit, o zi in care ma simteam foarte bine, in care durerea se mai atenuase, in care puteam sa respir fara sa ma apese nimic in piept. M-am trezit cu zambetul pe buze, un zambet natural, nu doar un ranjet de hiena. Eram linistita! ERAM! Cineva chiar observase asta si ma bucuram ca se poate vedea. Imi pare rau ca iar nu poti citi nimic frumos. Frustrant...

Mi-ai citit blogul si deodata te-ai simtit important. Cat de nenatural sa fi sa crezi ca numai tu existi pe lumea asta? Sa crezi ca doar pe tine te pot iubi? Nici tu nu esti zeu, nici tu nu esti centrul universului! Si tu, ca si EL, sunteti doar niste viermi pe care, cat de curand, ii voi stalci sub talpile mele insangerate! Iti interzisesem sa ma mai cauti! Iti interzisesem sa te mai intereseze persoana mea! Ai incalcat regulile, iar acum sper ca esti fericit, ca esti multumit de ceea ce faci! Chiar iti place sa te umilesti?

De-as fi avut puterea, te-as fi apucat zdravan si as fi dat cu tine de pamant. Te-as fi transformat in praf, iar apoi te-as fi aruncat in vant, fara urme de regrete! Te-as fi trimis in iad si apoi te-as fi scos de acolo ca sa iti arat cat sunt de buna. Iar dupa un alt timp te-as trimis inapoi! Si asa m-as fi jucat cu tine pana cand ai fi cazut in genunchi in fata mea si m-ai fi implorat sa te iert! Si te-as fi ierta: te-as fi aruncat din nou in iad!

Ai atat de putina minte! Tu chiar nu pricepi ca nu mai ai ce cauta in viata mea! Ca nu mai insemni nimic pentru mine! Te cramponezi de idiotenii! Ai spulberat orice urma de gand frumos legat de tine! M-ai facut sa te urasc cu toata fiinta mea! Imi doresc sa te vad tarandu-te pe coate, julindu-ti genunchii, chinuindu-te sa traiesti! Ah! Cat poti sa fi de mizerabil! Te compatimesc! DISPARI din viata mea, om nenorocit!

Marea iubeste?

Am dormit putin. M-am trezit inaintea alarmei telefonului care si asa trebuia sa sune dupa o ora si jumatate de cand ma intinsesem in pat. E foarte cald. E sufocant. E innabusitor. E chinuitor. Am intrat pe internet si am incercat sa vad daca s-a mai publicat ceva pe blogurile pe care le citesc frecvent. Am lecturat cu placere ultima postare de pe blogul lui Tudor Chirila. Este despre mare. Eterna dragoste... Si mi s-a facut brusc dor de ea! Imi lipseste atat de mult! M-am nascut in bratele si am fost crescuta de bratele ei! Iar acum as fi dat orice ca sa ma pot ascund in bratele ei.

Ce este marea? Marea este un element primordial. Marea este o forta nestiuta care subjuga celelalte entitati. Marea este cea care spala. Marea este cea care stie sa asculte toate soaptele, toate gandurile, toate secretele si le ascunde in nisipul sau! Le uita pe vecie! Marea! Ah, MAREA!

As vrea sa fiu acasa, sa fug pe digul din portul turistic. Singura... Doar eu cu marea... Sa imi arunc gandurile in ea, sa imi curat sufletul de greutati. Iar apoi sa ma aplec in genunchi sa o iau in brate si sa o sarut cu toate dragostea pe care fiinta mea o contine!

Marea ma stinge, marea ma echilibreaza, marea stie cum sa calmeze focul din mine. Marea ma asculta si ma iubeste. Marea ma cearta, marea ma iarta, marea ma leagana. Marea ma lasa sa ma plimb pe coama ei, ma lasa sa ma joc cu spuma ei. Marea ma binecuvinteaza si se intristeaza cand ma intristez si eu. Marea se agita si spumega atunci cand EU, muritoare, ard de durere. Ma cheama la ea, ma striga si ma suduie ca nu ma duc! Simt ca o tradez! Simt ca o insel! Ma simt atat de murdara, incat nu imi mai permit sa ma arunc in adancul ei, asa cum o faceam candva! De data asta, voi ramane pe la poalele ei, in genunchi, pierzandu-mi mainile in nisipul ei, ingropandu-mi viata in aurul care-i tiveste rochia. Nu mai sunt demna de loialitatea ei! Desi ea imi spune mereu ca ma iubeste...

Broken...

Este ora 2 dimineata si nu pot dormi. Sunt trista. Ingrozitor de trista. Am terminat o carte. O carte care parca mi-a urmarit viata din ultima luna si a imortalizat-o in paginile ei. Iubiri patimase, doruri frenetice, cuvinte spuse, pierdute in vant, nesincere. Ce n-as da sa pot fugi in lume, sa o iau de la capat, sa uit de TOT... SA UIT!!!! Ce lucru maret! Ce gand nesabuit! As vrea sa fiu o Diana, sa am curajul sa plec, dar sa nu ma mai intorc.

Am fugit in Bucuresti, mi-am parasit marea (jurnalul meu intim), pentru locul acesta nu-mi trezea nici un fel de amintiri. Nu era nimic care sa ma doara, nimic nu-mi putea face rau. Eram EU, leoaica feroce, pregatita sa sfasii viata pentru a nu-i da ei ocazia sa ma devoreze ca pe un pui de caprioara neajutorat.

Dar uite ca viata este un ucigas in serie. Mi-a aruncat in cale cadavrele unor persoane care mi-as dori sa nu le fi cunoscut niciodata, nici macar sa existe. Aceste persoane mi-au frant picioarele si m-au pus sa merg pe cioburi. M-au schinguit si m-au incarcerat! Iar acum, seara de seara, cand incerc sa adorm, imi pun mereu intrebarea: "Oare mai vreau sa ma trezesc maine dimineata?"

O umbra ma urmareste... A venit dupa mine, m-a cautat, m-a gasit, mi-a soptit cuvinte cu venin care ma otravesc incet-incet. Acum mai rasuceste uneori o sabie aprinsa in ranile larg deschise, rani provocate de muscaturile lui. Desi a trecut mult timp, inca mai sunt drogata de veninul lui, inca ii mai simt efectul...Mi-e teama de momentul in care se va termina...Oare voi intra in sevraj? Oare imi voi simti capul ca un titirez care se invarte in permanenta? Oare ma va ajuta cura de dezintoxicare?

Apoi, am crezut ca exista salvare pentru mine, fara sa mai trec prin atatea proceduri. Am crezut ca s-a descoperit antidotul contra veninului care imi face, deopotriva, rau si bine. Dar m-am inselat! A fost doar o iluzie...o fata morgana. Era doar o plasmuire a mintii mele chinuite. Am fost doar o papusa Barbie lasata pe mainile unui barbat. Barbatul nu stie sa se joace frumos! Nu stie sa ingrijeasca frumusetea, gingasia, finetea. NU! El trebuie sa distruga, sa rupa in bucatele! El trebuie sa arunce la cos, pentru ca ii este frica de faptul ca va fi considerat un om de nimic...Pentru ce? E las!

Voi, barbatii, sunteti ca niste robotei ai caror programe dau erori la compilare. Sunteti buni de aruncat la fier vechi! Ne hraniti cu veninul vostru, dupa care dispareti in neant! Si altcineva va fi otravit de voi. Cu ce v-am gresit? Cu ce v-am lovit de ne pedepsiti asa de greu? Voi chiar nu vedeti cum plangem in urma voastra? Voi chiar nu vedeti cum va asteptam cu sufletul arzand, cu ochii adanciti in fundul capului, cu obrajii palizi si supti, cu buzele uscate de sete? Murind de dor, stam intr-un balansoar putred care scartaie a jale si privim in zrae, asteptand sa va vedem venind inapoi...

Frustrant...

Pasarea Phoenix

Nu pot sa cred! Viata e atat de cruda uneori de iti lasa impresia ca isi bate joc de tine. Te vede ca suferi, dar te face sa suferi si mai mult! Sora mea mi-a zis ca asa vrea Dumnezeu, ca sa ma pot maturiza. Si am intrebat-o: "Oare Dumnezeu vrea sa ma transforme in martir?" Ani de suferinta, ani de greutati, ani de chinuri sub o masca perfecta: o fata rotunda, cu obrajii plinii si mereu rozalii, ochii mari caprui, conturati de un machiaj impecabil, nasul ferm, buzele conturate in linii fine, mereu zambind, parul lung, drept, ce imi incadreaza fata, asa cum face rama cu o fotografie.

Toti imi spun sa ma linistesc, sa ridic capul, sa ma scutur de praf si sa merg mai departe! Ce n-as da sa am putere acum sa imi continui drumul! Mi-am pierdut increderea in mine, asa cum isi pierd foioasele frunzele toamna. Nu mai pot spera, nu mai pot crede ca va fi bine! Ce cruzi sunt oamenii! Viata lor o transforma intr-o cursa de formula 1 de pus pierdici. E trist, dar adevarat! Calca pe oameni ca sa ajunga "oameni"! Monstrii ai societatii, incetati sa imi mai impungeti aripile!! Vreau sa zbor, sa ma ridic dintre voi, mizerabililor! Vreau sa imi ating visul! Mi-ati furat creierul cu vartejul vostru de nebunie! Cu ce am gresit pamantului asta de ma pedepsiti asa? V-am oferit toata dragostea mea! Mi-ati frant-o in bucatele si ati aruncat-o in vant!

Iar TU! Da! TU! De ce te joci? Crezi ca inima mea e o minge de baschet cu care poti dribla? Crezi ca sufletul meu este urna cu cenusa pe care TU ai permisiunea sa o risipesti asa cum vrei? Esti tiranul intre tirani! TU mi-ai frant pentru totdeauna aripile! TU mi-ai curmat zborul! TU erai speranta mea! TU erai credinta mea! TU erai sansa mea! Dar ai spulberat tot! Ai risipit tot! Cine te crezi? Ce zeitate te consideri de iti arogi asemenea drepturi? Te anunt cu bucurie ca esti doar un vierme! Un MURITOR ca noi ceilalti! Coboara de pe piedestal si priveste in jurul tau! Nu-i asa ca e mai cald aici jos? MURITORULE, ceea ce nu stii este ca sunt pasare maiastra! Voi reinvia din propria-mi cenusa, precum Phoenix, mult mai frumoasa si mai mandra ca pana acum! Si te voi zdrobi, vierme, cu ceea ce voi avea! Te voi mutila fara sa te ating, iti voi despica trupul iar apoi il voi arde si voi da drumul cenusii in vant, asa cum mi-ai facut tu mie!
TU erai totul, vierme muritor!

Fluture...

Ieri nu am apucat sa scriu. Am fost luata prin surprindere...
Ieri, eram foarte nenorocita, parca se prabusise cerul pe mine. Trecusera mai bine de 24 de ore de cand el avea telefonul inchis. Ii trimisesem cu o seara inainte un mesaj de incurajare. Nu il primise. La fel ca de obicei, nu stiam ce sa cred: oare i s-a terminat bateria la telefon? si-a inchis telefonul ca sa nu il mai streseze careva? sau s-a intamplat ceva mai oribil? Ultima varianta refuzam sa o cred, asa ca am scos-o din calcul. A doua, era ciudat sa o cred, pentru ca vorbisem un pic mai devreme si parea ok! Deci ma agatam cu disperare de prima varianta si ma rugam la Dumnezeu sa fie adevarata. Cu toate astea, sufletul se stransese in mine ca un ghem si ma sufocam... Ma sufocam de atata durere cata induram. Imi era dor de el de innebuneam! Nu-l mai vazusem de joi de dimineata si m-am invatat sa adorm noapte de noapte imbatata de parfumul trupului lui. Cand plecam la cursuri, asteptam cu nerabdare sa se termine ca sa il vad, sa fiu in preajma lui...
Asteptam cu disperare un semn, ca si-a deschis telefonul sau ceva asemanator. Vroiam sa ma asigur ca e bine. Nimic mai mult! Inghiteam in sec pentru a nu lasa lacrimile sa navaleasca pe obraji. E rusinos! Mi-as fi incalcat mandria. Mi-am sunat sora. Simteam nevoia sa ii aud vocea, sa imi spuna cateva vorbe bune. M-am inchis in baie si m-am descarcat la telefon. Incercand sa ma linistesc, aud ca si cum cineva m-ar fi sunat pe linia cealalta: era doar instiintarea ca a primit mesajul. Acum asteptam, mai nenorocita ca mai inainte sa vad o reactie din partea lui. Si imediat primesc un apel: ma suna! Toate lacrimile s-au transformat in zambete. Ma bucura faptul ca m-a cautat! Si am fugit la el, in bratele lui! A fost asa de bine, m-am simtit ca un fluture care zboara, mangaiat de razele soarelui matinal, din floare in floare, asezandu-se din cand pe firele de iarba udate de roua!
Fericire!!!