"Inima de mamă e singurul loc din lume unde vă puteţi refugia, chiar când părul vă e cărunt." Adalbert Stifter
Astazi m-am oprit dupa cursuri in campus si m-am intins pe iarba verde care se bucura de disparitia zapezii sufocante si se scalda in soarele caldut de primavara. Mi-am asezat mainile sub cap si am inchis ochii pentru cateva clipe. Ascultam linistea din jurul meu. Am redeschis incet ochii...M-am intrebat cand a trecut tot timpul acesta...Cand eram copil, jucandu-ma pe-afara, alergand de dimineata pana seara pe toate colinele. Parca o aud si acum pe mama cum ma striga pana ragusea ca sa ma anunte ca e masa gata sau ca sa ma convinga sa intru in casa pentru ca se insera. Mama! Ce nume frumos! Ce nume vibrant! Ce nume plin de insemnatate! Icoana pentru viata, muza pentru minte, dragoste pentru suflet...
Anii au trecut peste povestile spuse cand eram copil, peste povetele ei de pe vremea adolescentei, ani nemilosi care au nins peste parul ei, care si-au lasat amprente pe trupul ei firav. Insa ochii au ramas aceeasi! Calzi, blanzi, mangaietori, iertatori...
Acum, om mare cu suflet de copil, fug acasa, in bratele ocrotitoare ale mamei mele, imi asez incet capul in poala ei, iar ea ma mangaie iubitor pe par si inchid ochii si simt cum nimic nu ma poate atinge acolo, in interiorul zidului acela construit numai din caramizi de dragoste materna.
In fata ta, mama, Dumnezeul meu, umilul tau copil se pleaca si, mentinand aprinsa faclia vietii pe care i-ai daruit-o, te venereaza! Tu, mama, lumina divina, sa nu te stingi niciodata!
