Intrebari...Raspunsuri...

Ma simt ca in mijlocul unui desert...E atat de multa liniste incat imi pot auzi gandurile forfotind in cap...

Ce-mi doresc? Imi doresc totul si nimic...
Unde vreau sa fiu? Peste tot si nicaieri...
Ce vreau sa simt? Ura si iubire...
Cum vreau sa fiu? Sa mor si sa traiesc...
Ce vreau sa fac? Sa alerg si sa stau...
Cu cine vreau sa fiu? Cu tine si cu nimeni...
Ce vreau sa aud? Minciuna si adevar...

Am imbatranit...Pielea mi s-a uscat si s-a zbarcit...Parul mi-a albit...Puterile mi s-au terminat...Doar un singur lucru este inca acolo...Stii tu care!

Mature Love

Acest text nu imi apartine, dar ma regasesc in el. Sper ca si tu!

Este acea iubire care apare atunci cand s-au potolit hormonii, cand s-au stins toate nalucirile tineretii, cand lasi nelinistile deoparte pentru ca ai capatat intelepciunea de a sti ce vrei. Iubirea matura este implinire. Tinerete spre copilarie. Este calitate. Inseamna reinnoire. Dovezi. Gesturi marunte. Poate mai putin curaj. Dar mai multa tarie de caracter.

Multi nici nu vor sa auda ca exista un altfel de Ea, un altfel de El, o altfel de Poveste, o altfel de iubire… o Iubire Matura, batatorita de ploi, uscata de soare, improspatata de roua, trecuta prin foc si sabie. Dar rabdatoare, respectuoasa, frumoasa… incredibil de frumoasa... Multi nici nu vor sa o numeasca iubire. Numesc iubire doar focul acela pasional care iti curge rapid prin vene, se lasa cu tunete si fugere naprasnice, te lasa cu lacrimi si suferinti adanci, cu cicatrici de neiertare si neputinte de uitare, te consuma din cap pana in picioare… 

Multi numesc demodata aceasta iubire cu parfum de vechi si de nou, aceasta iubire tacuta si inteleapta… Multi nici nu vor sa inteleaga ca nu este neaparat necesar sa strigi acest sentiment cald si placut in toate colturile lumii, ca nu trebuie sa il expui galagios, ca nu trebuie sa faci parada de el, ca nu trebuie sa te bati cu pumnul de piept ca tu nu il lasi sa moara. Pentru ca il ai in ziua de astazi langa tine. Si il vrei si in ziua care va urma celei de astazi, celei de maine. Si il ai in continuare... Si de fapt sa faci ceva ca sa nu il lasi sa moara… 

Multi cred ca fac referire la povesti de adormit copiii daca spun ca zilele, saptamanile, lunile, grijile, problemele, anul, anii, anii pot trece peste ea, iubirea matura, si ea, iubirea matura, sa nu se maturizeze de tot. Multi nici nu s-au gandit vreodata ca iubirea matura are gustul dulce amarui al vinului rosu. Acel vin rosu de esenta tare, mai bun pe masura ce trec anii, mai parfumat pe masura ce zace intre scandurile butoiului… Acel vin in care poti sa torni apa pentru ca tot nu o sa-i dezlegi savoarea, tot nu o sa-i alterezi gustul… acel pahar de vin caruia ii iubesti forma… acel pahar de vin caruia ii vezi zgarieturile, dar le accepti firesc gandind sagalnic ca vinul nu s-ar vedea atat de frumos in pahar daca zgarieturile nu ar fi acolo…. Acea iubire care accepta, cere, da, primeste… dar nu cere sa il transformi sau s ail schimbi pe celalalt ca sa il poti iubi. Acel vin care nu se oteteste peste noapte… aceasta iubire care nu se stinge brusc.

Iubirea matura nu iti da ameteli si batai de inima in stomac, dar iti da batai de inima regulate si pertinente, iti da echilibru. Nu te imbatraneste… nu, nu… iubirea matura este cea care te face sa te simti ca un copil, iubirea matura este cea in care pe chipul ridat al partenerului vezi ochii aprigi de adolescent. Iubirea matura este acea iubire care apare atunci cand s-au potolit toti hormonii, cand s-au stins toate nalucirile tineretii, cand lasi nelinistile deoparte pentru ca ai capatat intelepciunea de a sti ce vrei. Iubirea matura este implinire. Tinerete spre copilarie. Este calitate. Inseamna reinnoire. Dovezi. Gesturi marunte. Poate mai putin curaj. Dar mai multa tarie de caracter. Inseamna sa ajungi la destinatia calatoriilor tale. Sa gasesti sensul tuturor iubirilor care au trecut prin viata ta. Sa traiesti fericit. Sa-l lasi si pe celalalt sa traiasca fericit langa tine.

Dana

Sursa : Garbo

Reflection

Am ajuns in punctul in care mi-am dat seama ca am facut o mare greseala spunand ca poti avea un echilibru doar daca ai si o persoana de sex opus langa tine, in afara de cariera. Mare greseala! De ce am ajuns la aceasta concluzie? Am auzit o poveste foarte interesanta zilele acestea, poveste pe care o voi impartasi.

Am cunoscut o doamna respectabila care, in ciuda unei probleme de sanatate, afisa si se citea pe ochii ei, satisfactia, multumirea, impacarea cu sine. Si am intrebat-o : chiar sunteti impacata cu dumneavoastra? Iar raspunsul ei a constat in povestirea vietii ei.

Fiind pasionata de sociologie a decis sa aleaga sa studieze asa ceva. Ulterior terminarii facultatii a devenit profesoara in mediul universitar, dar in urma cu putin timp si-a dat demisia din cauza sistemului. 

Am intrebat-o totusi de ce este multumita si fericita.

A spus ca a reusit sa isi gaseasca un echilibru. Din inertie am intrebat-o cum. Fara sa stea pe ganduri a raspuns ca a facut ceea ce a simtit de fiecare data. 

Atunci cand am intrebat-o daca are copii, ne-a raspuns ca nu, nu are nici macar barbat. Pai bun, dar unde e echilibrul atunci? Si mi-a raspuns ca nu are nevoie de un barbat langa ea pentru a putea fi fericita. Ca sa fii fericit cu adevarat trebuie sa faci ceea ce iti place cu adevarat, fara sa depinzi de nimeni si de nimic.

Am stat si am reflectat la acest lucru si i-am dat dreptate. 

Punct si de la capat

Am mai incheiat un capitol din viata. Am mai invatat ceva din noile experiente. Am mai plans inca o data si am suferit din nou. Nu-i nimic! Toate vin si pleaca...
Iti mai amintesti...?
Nu! Nu-mi mai amintesc sau mai degraba nu vreau sa imi amintesc. Cel putin pentru moment. Chiar daca totul a fost frumos, acele amintiri inca dor, sa stii.
M-am infuriat, dar m-am calmat.
Am plans, dar m-am linistit.
Am zis : "Punct si de la capat!"
Mi-am pus zambetul la locul lui, mi-am incarcat arma cu sarcasm si am pornit mai departe. Si pot sa merg mai departe pentru ca de astazi nu te mai iubesc! De astazi nu mai insemni nimic pentru mine! De ce? Asa vreau eu! Si stii ce bine e? Ma simt libera! Libera ca pasarea cerului!

Adio!

Perfection

Tu...

Mi-ai zambit de cum am ajuns! Iar acel zambet m-a linistit. Eram in siguranta caci TU erai acolo. Emotiile ma sugrumau! Mi-ai lipsit atat de mult!

Te-ai oprit. Te-ai uitat in ochii mei. Acei ochi mari care ma sorbeau! M-am pierdut in albastrul lor, mi s-a taiat rasuflarea... M-ai luat in brate. Acele brate care ma strangeau cu atata putere! M-am pierdut in caldura lor, inima a inceput sa galopeze...  Mi-ai zambit! Acel zambet frumos! M-am pierdut in blandetea lui, sufletul mi s-a incalzit... M-ai sarutat. Acele buze pline! M-am pierdut in pasiunea lor, eu nu mai ascultam de mine...

Tu...

Acel chip angelic pe care nu satur sa il privesc, sa-l mangai...

Acel zambet magnific pe care il sorb de fiecare data...

Acei ochi sinceri in care ma pierd mereu...

Acele buze dulci pe care le-as saruta intotdeauna...

Acel par blond, cret cu care m-as juca adeseori...

Acele brate calde, puternice dintre care nu as mai pleca niciodata...

Cum poate sa existe perfectiunea? 

De ce esti perfect?

Ghosts of the past

Mergeam pe acea sosea ce scurteaza drumul catre casa. Este o sosea ce trece printr-o padurice deasa. La un moment dat, masina pe care o conducea s-a oprit brusc, nemaidorind sa porneasca in nici un fel. Cum mainile mele sunt nepricepute in ceea ce priveste enigmaticul motor, am renuntat la ideea de a mai repara singura masina. Asa ca am pornit prin padure, cautand o carare care sa ma duca la cea mai apropiata asezare umana din zona, in speranta a voi gasi ajutor. 

Si am mers cateva ore bune, croindu-mi anevoie drum printre tufisurile acelea dese si lianele care iti incurcau pasii in fiecare clipa de parca erau niste serpi ce vroiau sa te inghita. Si nu am gasit nici o carare, ci doar o iesire din padure. Uitandu-ma in jurul meu, am constatat ca parca am nimerit intr-un taram de basm. Era atata verdeata, iar florile colorau intr-un mod nemaintalnit acea pajiste care se afla la poalele unui munte. Undeva, inspre piscul acelui munte capitonat cu brazi de toate felurile, se zarea un castel. Era atat de impunator si de frumos! 

Am gasit si drumul care ma poate acolo. Eram tare curioasa sa cercetez acel castel care parea plin de viata. Am urcat pe drumul plin de pietre si de iarba timp de cateva ore bune. Uitasem de masina pe care o abandonasem pe marginea drumului. Tot ce imi doream era sa ajung acolo. Si iata ca am ajuns. M-au intampinat niste porti uriase din lemn masiv pe care am reusit cu greu sa le deschid. 

Am fost primita cu un aer parfumat si cu un vanticel cald care mi-au mangaiat trupul. Iarba se culca la picioarele mele, iar florile ma salutau de parca le-ar fi sosit regina in palat. Era atata frumusete, liniste si pace! Mirata de frumusetea locului si fascinata de calmitatea aceea de nedestramat, am inceput sa cutreier prin castel. Era frumos! Atat de frumos ca aveam impresia ca traiesc un vis, desi atingeam acele mobile parca noi. miroseam vechiul din acea cladire impunatoare.

Am deschis usa unei incaperi care se pare ca era sala tronului. Am ramas fara grai cand, pe unul din jilturi, te-am observat pe tine. Mi-ai spus : "Fara sa stii, eu te-am facut sa ajungi aici. Hai! Vino langa mine! Tronul te asteapta!" Parca vrajita, am dat sa pornesc catre celalalt capat al incaperii imense, unde ma asteptai tu. Dar dintr-o data un vuiet asurzitor si o sumedie de entitati incetosate s-au bulucit in fata mea, impingandu-ma catre iesire. Ma lupt din greu sa trec de ele ca sa ajung la tine... Desi ma sperie, continui sa ma bat. Trec de unele, apar altele si nu reusesc....

M-am trezit! Ce vis urat!

Confusion

Astazi scriu aiurea...Am pofta de scris si atat! O sa spun multe si nimic! O sa fie fara noima!  

Nu stiu ce as putea spune... In mintea mea sunt toate gandurile si nici unul... Un singur nume imi rasuna in cap ca un ecou intr-un abis al pamantului...Inima cere...

As vrea sa dispar, dar totusi sa raman...

As vrea sa ma ascund, dar totusi sa fiu vazuta...

As vrea sa fiu uitata, dar totusi sa isi aminteasca lumea de mine...

Mi-e dor de mare!

Dar astea sunt neimportante! Revin la acel nume, acel nume care e ca un concert de pian...O armonie de sunete, litere, forma, culoare, ganduri, idei, simtiri...

Alearga, vine, pleaca, se-ntoarce, ramane si apoi fuge iarasi. Acum ma iubeste, acum ma respinge, acum este furios, acum este linistit. Uneori pierd sirul si nu stiu ce sa mai inteleg...

Ma tem si apoi ma calmez. Ma speri si apoi rasuflu usurata. Plang, rad, ma gandesc, sufar, ascult, tac, inteleg, ma lupt, razbesc, ma doare...

Esti om sau neom? Esti inger sau demon? Esti tu? Sunt eu? Suntem noi?

Ploaie, frig, vant, soare, cald, lumina, senin... 

Viata curge cu o viteza superluminica...Si nu mai inteleg nimic... Incerc sa tin pasul, dar ma depaseste... Ma demoralizez si apoi ma intaresc la loc si continui sa lupt...Pentru viata mea si pentru tine! 

Asculta forfota din jurul tau...Ce auzi? Ei bine, acela e sufletul! 

Si totusi....

Painfull longing

Am ramas inchisa intre acesti patru pereti albi. Fetele au plecat sa se plimbe, iar eu am ramas. Am ramas sa te astept. Te astept cu nesat sa apari. Din zari, din neant, de nicaieri, dar sa apari. Ma uit la poza ta de pe desktop. Ochii aceia albastri... Atat de patrunzatori!

Muzica a ramas undeva departe, nu o mai aud. Te vad doar pe tine in acea poza si atat! Restul s-a pierdut undeva pe fundal...

Prin tot corpul cutreiera nestingherite sageti care se infig in carnea obosita...Ma doare tot corpul! Pe mintea mea ai pus stapanire ca pe propriul regat. Peste tot esti tu! Aerul pe care il respir miroase a tine. Mancarea are gustul tau. Hainele poarta atingerea ta. Si ma doare tot corpul...

O sageata a patruns adanc...Am tipat! Si cad in genunchi si plang! Si plang si ma zbat pe covorul rosu (nu stiu daca de la sangele meu sau asta e culoarea lui). Si ma chircesc, ma adun...

Am ramas asa incremenita pret de cateva minute, timp in care lacrimile imi brazdau obrajii...Nu ma puteam misca...Eram paralizata de acea napasta...

Si am oftat...

"Nu mă întreb când ne vom întâlni, eşti în fiecare clipă stoarsă de timp, prezent în mine... şi eşti zbor şi plutire, lacrimă şi neputinţă, vis şi speranţă... şi mult dor. Doamne! câtă iubire şi tăcere port în suflet... şi toate acestea te strigă doar pe tine..."

(Genovica Manta)

Harmony

Era tarziu cand te-ai intors de la serviciu. Cu inima flamanda de dor, te-asteptam. Stateam in pat si incercam sa citesc ceva, dar nu reuseam. Imi fugea mereu gandul la tine. De parca ar fi fost prima noastra seara de convietuire in acelasi camin. Cand ai intrat pe usa, toata fata ti s-a luminat, de parca razele apusului de august iti mangaiau tenul. O caldura placuta m-a invaluit si am zambit. Aceeasi ca atunci cand ne-am strans mainile intaia data. Mi-ai suras. Dincolo de oboseala unei zile incarcate se distingea blandetea ochilor acelora albastrii, frumosi. Ti-ai lasat geanta jos si te-ai asezat in pat. Te-ai ghemuit la pieptul meu, strivindu-mi cu capul sanul drept. Era o durere care imi placea. Ti-ai pus mainile in jurul taliei. Si cum stateam asa, eu in capul oaselor, tu pe pieptul meu, ne iubeam in tacere. Te mangaiam usor pe parul acela cret si balai pe care obisnuiam sa il ciufulesc. Ti-am soptit usor cat de mult te iubesc. Cu ultimele puteri, m-ai strans in brate si ai adormit. Iar eu am ramas treaza, privindu-te pe tine, copil inocent, veghindu-ti somnul asa cum am facut-o pana acum.

Somn lin...

Teama de ecou

Ce am in jurul meu? Nimic... 

Camera mi se pare mult prea mare si mult prea goala... As vrea sa tip, dar ma sperie gandul ecoului... Voi auzi de n-ori acelasi strigat indurerat, iar urechile imi vor sangera, mintea mi se va incetosa...E durerea unui suflet haituit, alungat de peste tot care incearca sa ajunga acolo unde ii este locul... Departe...

Un preot mi-a spus candva ca e pacat sa intreb "Ce am gresit ca sa merit toate astea?", dar acum spun : bate-ma, Doamne, dar cu ce am gresit?

Si urlu in sinea mea... Ragetul asta de fiara ma asurzeste, ma innebuneste, dar nu ma pot opri...As vrea sa plang pana cand nu voi mai avea lacrimi... 

Dar nu sunt bratele acelea calde, privirea aceea blanda, saruturile acelea cuminti care sa ma faca sa uit de tot, sa ma pierd in frumusetea si tandretea lor... Sunt departe, acum....Imi lipsesc...

Si din nou imi vine sa-mi strig durerea, dar mi-e frica de ecou, de infinitatea lui...

Si haul se adanceste si ma trage catre el si ma lupt din rasputeri sa nu cad in el...Necunoscutul lui ma ispiteste...Nu vreau sa cad! Ma trag inapoi... Alerg, dar raman pe loc...Se surpa tot pamantul in jurul meu...

Prinde-ma de mana si scoate-ma din capcana asta! Saruta-ma pe par si alunga teama! Mangaie-ma si reda-mi increderea!

Nu esti...Te vreau!

Viata pe un peron - Octavian Paler

Recitesc aceasta carte pentru a doua oara. Si as citi-o la infinit. Nu m-as putea plictisi vreodata de ea... 

De data asta, regasindu-ma in acele randuri, lacrimi mari mi se preling pe obraji. Si pe masura ce ochii mei devoreaza cuvintele, plang si simt cum ma dezintegrez. Asteptarea e cea mai grea! Incerc sa imi hranesc puterea si rabdarea de a astepta. 

Ma gandesc la toata situatia in sine, ma gandesc la ce se petrece in jurul meu si, desi urasc cel mai mult aceasta intrebare, nu pot sa nu ma intreb : DE CE?

De ce ai plecat? De ce esti unde esti? De ce nu m-ai luat cu tine? De ce? De ce?

M-au acuzat ca te-am uitat! Nu pot sa te uit! Esti ca un miros din acela puternic care mi s-a impregnat in mucoasa nazala si pe care il simt mereu. Esti ca un tatuaj pe care nu il pot scoate nici cu un transplant de piele. Esti acolo, incastrat in fiinta mea. 

Acum esti ca un rau umflat de ploi abundente care provoaca inundatii. Dar am ridicat un baraj. Cam slab ce-i drept, cateodata cedeaza si inunda totul. Incerc sa te stavilesc, sa te opresc in a face ravagii si a ineca totul in calea ta. 

Mi-ai spus ca vii, dar nu te mai intorci. Mi-ai spus ca ma vrei, dar m-ai abandonat... 

Acum, ca un copil naiv, eu inca stau pe acel peron de gara pustie si te astept, luand exemplul lui Octavian Paler. Mi-am atarnat in fata ochilor chiar si decalogul lui, ca mare dreptate mai are cu el : 

Prima poruncă: Să aştepţi oricât.

A doua poruncă: Să aştepţi orice.

A treia poruncă: Să nu-ţi aminteşti, în schimb, orice. Nu sunt bune decât amintirile care te ajută să trăieşti în prezent.

A patra poruncă: Să nu numeri zilele.

A cincea poruncă: Să nu uiţi că orice aşteptare e provizorie, chiar dacă durează toată viaţa.

A şasea poruncă: Repetă că nu există pustiu. Există doar incapacitatea noastră de a umple golul în care trăim.

A şaptea poruncă: Nu pune în aceeaşi oală şi rugăciunea şi pe Dumnezeu. Rugăciunea este uneori o formă de a spera a celui ce nu îndrăzneşte să spere singur.

A opta poruncă: Dacă gândul ăsta te ajută, nu evita să recunoşti că speri neavând altceva mai bun de făcut sau chiar pentru a te feri de urmările faptului că nu faci nimic.

A noua poruncă: Binecuvântează ocazia de a-ţi aparţine în întregime. Singurătatea e o târfă care nu te învinuieşte că eşti egoist.

A zecea poruncă: Aminteşte-ţi că paradisul a fost, aproape sigur, într-o grotă.

Si continui sa sper ca te vei intoarce si ca ne vom vedea impreuna de drum...Si te astept...

Emptiness

Am ridicat un castel! Cel mai impunator! Nu a vazut lumea de cand este asa minunatie! L-am inflorat, l-am colorat, l-am finisat! L-am ridicat acolo, sus, pe cea mai inalta stanca a lumii! Poti sa vezi totul, poti sa simti totul, poti sa ai totul de acolo! Poti sa si zbori daca vrei!

Sentimentul libertatii e atat de dulce! Frumusetea lumii ce ma inconjoara abia am inceput sa o descopar! O floare, un copac, o pasare, un cantec, un joc, un dans... Libertate! Rad cu toata fiinta mea caci sunt libera sa fac ce vreau! 

Prin gradinile mandre ma plimb, inspirand aer curat, proaspat. E mult de mers, dar nu obosesc niciodata. Dar e atat de multa liniste! Nu aud nici o vorba omeneasca! Mi-as dori sa aud macar un sunet uman...Un semn, un gest, o respiratie... Maybe I'm just blind... dar nici un fior al prezentei umane... De ce e gol? De ce nu e nimeni? De ce se tem de acest urcus? E anevoios, ce-i drept, dar frumusetea locului e mai mult decat raiul!

De ce fug toti? Niste lasi... Se complac in mizerie... Se plafoneaza si prefera doar scancetul vantului care matura totul in cale... Apa le ineaca gandurile si inimile... Sunt pustiiti de atata rautate, sunt manipulati de minciuna...

Privesc in marele hau si ma tenteaza sa sar... De ce? 

De singuratate!

Freedom

Dansul inseamna mai mult decat arta. Dans inseamna plutire, dansul este o impletire de real si ireal. Dansul este o metafora a esentei naturii. Din dans s-a nascut lumea si tot prin dans traieste. Dansul este emotie, este fericire, este iubire, este pasiune. Si Dumnezeu danseaza o data cu universul pe care l-a creat! Dansul inseamna libertate, putere, suflet! Dansul nu este ceva lumesc, este ceva supraomenesc! Doar cei cu adevarat inzestrati o pot face, cei care s-au nascut pentru a dansa. E greu de descris in cuvinte ce inseamna dansul! Dar ceea ce se simte in acel moment, este mai mult decat o descatusare de cotidian! Este fericire pura, este libertate, este iubirea neprihanita de frumos! Dansul aduce zambete si bucura! Dansul inseamna viata!

Si am castigat...

Antonime

Pamant albastru, taram nestavilit al apelor ocean
Tu, legiune a intinsului neant
Ma faci sa zac in neputinta mea de a fi om!
Caci din furia ta ma nasc
Si in iubirea ta mor!
Tu, demon angelic, ma prefaci in scrum cu flacara ta!
Tu, inger demonic, ma inalti cu aripa ta!
Da-mi o mana s-un picior sa ies din groapa nefericirii!
Da-mi o gura s-un amor sa ma bucur de patima iubirii!