Nu am fost atat de contrariata in sentimente niciodata in viata mea cum am fost astazi...O lupta pe viata si pe moarte se dadea in sufletul meu: tristete vs. fericire. Cel mai frustrant moment...Am iesit la plimbare printr-un parc amenajat special de sarbatori...Afara ningea des...Era frumos...Mi-a umplut ziua de bucurie...Simteam ca vin sarbatorile, ca e moment de bucurie! Patinoarul amenajat era plin de lume fericita, pe o scena alaturata, un grup de copii cantau colinde care te duceau pana la cer si inapoi. Sute de mii de luminite aprinse, un brad imens impodopit cu de toate...Parinti, copii, bunici, catei, purcei, de la cel mai mic pana la cel mai mare se imbatau cu mirosul de turta dulce si vin fiert si admirau frumusetea naturii... Se bucurau de ea...Eram atat de fericita sa vad atatea zambete in jurul meu si atata frumusete...
Dar ceva foarte important lipsea, ca si cum era doar jumatate din mine...Ca si cum eram dezbracata, ca si cum mi-era foame, ca si ma sufoca...Si dintr-o data am simtit nevoie sa plang...M-as fi trantit pe o banca si as fi plans ca un copil caruia i-a disparut jucaria preferata...Imi venea sa intreb pe toata lumea "De ce? De ce nu e aici cu mine? De ce nu ne putem bucura impreuna de toate frumusetile astea? De ce nu suntem si noi pe patinoar acolo?" Eram cumplit de trista, desi toate frumusetile din jurul meu ma bucurau...
Nu erai tu acolo sa faci fericirea completa, sa ne tinem de mana si sa fugim de nebuni prin ninsoare, sa ne sarutam cu patima, sa ne uitam la toti patinatorii si sa radem de ei, sa ne strangem in brate pentru ca am inghetat, sa ne oprim la o casuta sa bem un pahar de vin fiert, sa ne maimutarim, iar ceilalti sa se uite ingaduitori la noi, bucurandu-se de fericirea noastra, de iubirea noastra...
Nu exista cuvinte sa descriu ce am simtit si cat nenorocita eram in nefericirea mea fericita....
