Perfection

Tu...

Mi-ai zambit de cum am ajuns! Iar acel zambet m-a linistit. Eram in siguranta caci TU erai acolo. Emotiile ma sugrumau! Mi-ai lipsit atat de mult!

Te-ai oprit. Te-ai uitat in ochii mei. Acei ochi mari care ma sorbeau! M-am pierdut in albastrul lor, mi s-a taiat rasuflarea... M-ai luat in brate. Acele brate care ma strangeau cu atata putere! M-am pierdut in caldura lor, inima a inceput sa galopeze...  Mi-ai zambit! Acel zambet frumos! M-am pierdut in blandetea lui, sufletul mi s-a incalzit... M-ai sarutat. Acele buze pline! M-am pierdut in pasiunea lor, eu nu mai ascultam de mine...

Tu...

Acel chip angelic pe care nu satur sa il privesc, sa-l mangai...

Acel zambet magnific pe care il sorb de fiecare data...

Acei ochi sinceri in care ma pierd mereu...

Acele buze dulci pe care le-as saruta intotdeauna...

Acel par blond, cret cu care m-as juca adeseori...

Acele brate calde, puternice dintre care nu as mai pleca niciodata...

Cum poate sa existe perfectiunea? 

De ce esti perfect?

Ghosts of the past

Mergeam pe acea sosea ce scurteaza drumul catre casa. Este o sosea ce trece printr-o padurice deasa. La un moment dat, masina pe care o conducea s-a oprit brusc, nemaidorind sa porneasca in nici un fel. Cum mainile mele sunt nepricepute in ceea ce priveste enigmaticul motor, am renuntat la ideea de a mai repara singura masina. Asa ca am pornit prin padure, cautand o carare care sa ma duca la cea mai apropiata asezare umana din zona, in speranta a voi gasi ajutor. 

Si am mers cateva ore bune, croindu-mi anevoie drum printre tufisurile acelea dese si lianele care iti incurcau pasii in fiecare clipa de parca erau niste serpi ce vroiau sa te inghita. Si nu am gasit nici o carare, ci doar o iesire din padure. Uitandu-ma in jurul meu, am constatat ca parca am nimerit intr-un taram de basm. Era atata verdeata, iar florile colorau intr-un mod nemaintalnit acea pajiste care se afla la poalele unui munte. Undeva, inspre piscul acelui munte capitonat cu brazi de toate felurile, se zarea un castel. Era atat de impunator si de frumos! 

Am gasit si drumul care ma poate acolo. Eram tare curioasa sa cercetez acel castel care parea plin de viata. Am urcat pe drumul plin de pietre si de iarba timp de cateva ore bune. Uitasem de masina pe care o abandonasem pe marginea drumului. Tot ce imi doream era sa ajung acolo. Si iata ca am ajuns. M-au intampinat niste porti uriase din lemn masiv pe care am reusit cu greu sa le deschid. 

Am fost primita cu un aer parfumat si cu un vanticel cald care mi-au mangaiat trupul. Iarba se culca la picioarele mele, iar florile ma salutau de parca le-ar fi sosit regina in palat. Era atata frumusete, liniste si pace! Mirata de frumusetea locului si fascinata de calmitatea aceea de nedestramat, am inceput sa cutreier prin castel. Era frumos! Atat de frumos ca aveam impresia ca traiesc un vis, desi atingeam acele mobile parca noi. miroseam vechiul din acea cladire impunatoare.

Am deschis usa unei incaperi care se pare ca era sala tronului. Am ramas fara grai cand, pe unul din jilturi, te-am observat pe tine. Mi-ai spus : "Fara sa stii, eu te-am facut sa ajungi aici. Hai! Vino langa mine! Tronul te asteapta!" Parca vrajita, am dat sa pornesc catre celalalt capat al incaperii imense, unde ma asteptai tu. Dar dintr-o data un vuiet asurzitor si o sumedie de entitati incetosate s-au bulucit in fata mea, impingandu-ma catre iesire. Ma lupt din greu sa trec de ele ca sa ajung la tine... Desi ma sperie, continui sa ma bat. Trec de unele, apar altele si nu reusesc....

M-am trezit! Ce vis urat!

Confusion

Astazi scriu aiurea...Am pofta de scris si atat! O sa spun multe si nimic! O sa fie fara noima!  

Nu stiu ce as putea spune... In mintea mea sunt toate gandurile si nici unul... Un singur nume imi rasuna in cap ca un ecou intr-un abis al pamantului...Inima cere...

As vrea sa dispar, dar totusi sa raman...

As vrea sa ma ascund, dar totusi sa fiu vazuta...

As vrea sa fiu uitata, dar totusi sa isi aminteasca lumea de mine...

Mi-e dor de mare!

Dar astea sunt neimportante! Revin la acel nume, acel nume care e ca un concert de pian...O armonie de sunete, litere, forma, culoare, ganduri, idei, simtiri...

Alearga, vine, pleaca, se-ntoarce, ramane si apoi fuge iarasi. Acum ma iubeste, acum ma respinge, acum este furios, acum este linistit. Uneori pierd sirul si nu stiu ce sa mai inteleg...

Ma tem si apoi ma calmez. Ma speri si apoi rasuflu usurata. Plang, rad, ma gandesc, sufar, ascult, tac, inteleg, ma lupt, razbesc, ma doare...

Esti om sau neom? Esti inger sau demon? Esti tu? Sunt eu? Suntem noi?

Ploaie, frig, vant, soare, cald, lumina, senin... 

Viata curge cu o viteza superluminica...Si nu mai inteleg nimic... Incerc sa tin pasul, dar ma depaseste... Ma demoralizez si apoi ma intaresc la loc si continui sa lupt...Pentru viata mea si pentru tine! 

Asculta forfota din jurul tau...Ce auzi? Ei bine, acela e sufletul! 

Si totusi....

Painfull longing

Am ramas inchisa intre acesti patru pereti albi. Fetele au plecat sa se plimbe, iar eu am ramas. Am ramas sa te astept. Te astept cu nesat sa apari. Din zari, din neant, de nicaieri, dar sa apari. Ma uit la poza ta de pe desktop. Ochii aceia albastri... Atat de patrunzatori!

Muzica a ramas undeva departe, nu o mai aud. Te vad doar pe tine in acea poza si atat! Restul s-a pierdut undeva pe fundal...

Prin tot corpul cutreiera nestingherite sageti care se infig in carnea obosita...Ma doare tot corpul! Pe mintea mea ai pus stapanire ca pe propriul regat. Peste tot esti tu! Aerul pe care il respir miroase a tine. Mancarea are gustul tau. Hainele poarta atingerea ta. Si ma doare tot corpul...

O sageata a patruns adanc...Am tipat! Si cad in genunchi si plang! Si plang si ma zbat pe covorul rosu (nu stiu daca de la sangele meu sau asta e culoarea lui). Si ma chircesc, ma adun...

Am ramas asa incremenita pret de cateva minute, timp in care lacrimile imi brazdau obrajii...Nu ma puteam misca...Eram paralizata de acea napasta...

Si am oftat...

"Nu mă întreb când ne vom întâlni, eşti în fiecare clipă stoarsă de timp, prezent în mine... şi eşti zbor şi plutire, lacrimă şi neputinţă, vis şi speranţă... şi mult dor. Doamne! câtă iubire şi tăcere port în suflet... şi toate acestea te strigă doar pe tine..."

(Genovica Manta)