Furtuni… Uragane…
Ploi de gheaţă…
Sunt imobilizată la pat. Nu-mi mai simt labele picioarelor. Ca şi cum aş fi mers pe un câmp de cioburi, fără să mă tai şi, acum, după atâta drum, am nimerit un ciob prea ascuţit, care a făcut o rană adâncă, pe o biată talpă obosită, dar încă în putere.
Bate vantul… E atât de puternic că nu mai pot înainta şi mă ţine pe loc, pe acel ciob, adâncind şi mai mult rana.
Încerc să mă ridic din pat, dar nu pot… îngenunchez. Târându-mă, ajung la fereastră. Mă uit la soare, care mereu m-a încălzit cu dulcile-i raze; dar acum mi-a întors spatele. De ce?... De ce m-a abandonat acum, când trebuie să-mi vindece rana cea nouă?
Plâng… ciudat! Cu toate că e senin, s-a pornit o furtună teribilă şi plouă cu gheaţă… Ridic mâinile să cuprind soarele, să-l strâng în braţe, ca să mă pot încălzi. Dar cu cât mă apropii mai tare de el, cu atât mai tare imi îngheaţă mâinile, lacrimile, trupul,… sufletul… Numai rana e veşnic sângerândă!
Iar el nu s-a întors spre mine…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu