Ploua...a bogatie...

Ieri... ce a fost ieri? O zi ca oricare alta! Dar nu si pentru mine! Ieri a fost ziua in care mi-am simtit sufletul pentru a treia oara zdrobit de o stanca infiorator de mare, cazuta din varful Himalaya. Eram atat de nenorocita! Foloseam acea chestie indispensabila in zilele noastre, numita telefon mobil. Dar o foloseam degeaba, pentru ca la capatul celalalt nu-mi raspundea!Si sunam de ore bune! Inima o simteam cat o ghiulea in gat si nu mai batea deloc! Ochii cautau o pasare aducatoare de vesti, urechile ciulite - se transformasera in palnii deja - asteptau sa auda macar un cuvant. Dar liniste si pace. Eram in pauze, sunam si fumam la un loc, fara insa a avea vreun sfarsit favorabil. Radeam mult si tare! Dar nu era rasul meu. Radeam isteric si din strafundul pieptului. Ma durea ingrozitor. Ce anume, nu stiu. Nu mai gandeam rational! Capul imi vuia de atata nebunie! Sufletul fugise din mine, cauta in disperare pe strazile junglei asteia. Dar nu gasea nimic! La un moment dat s-a infaptuit minunea: a raspuns! Ce suferinda era vocea lui! Avea ceva in voce ce il facea sa semene cu un caine lovit de masina si are o labuta rupta. O vocea indurerata si totodata rugatoare! Simteam cum mi se scurge sangele din obraji si din tot corpul auzind oripilitatea asta. Durerea se transformase deja intr-una fizica. Ma durea fiecare bucatica a corpului, stiind ce se intampla la capatul "firului". Ma respingea, iar asta ma durea si mai tare! Din ochi au inceput sa curga rauri de lacrimi. Plangeam fara sa ma pot controla! Iar el ma certa! De ce? Nu puteam sa pricep! Vroiam sa ii fiu alaturi, sa il sustin, sa ii spun o vorba buna, sa il tin in brate, sa il sarut, sa ii transmit toata caldura sufletului meu, sa ii insuflu o gandire pozitiva! Dar el ma respingea!

"Nu vreau sa iti umplu capul cu problemele mele! Ai si tu destule...examenele!" Ce replica e asta? Pentru ce sunt eu, nu sa il ascult, sa il inteleg si sa incerc sa il ajut in masura in care ma tin puterile? Cum adica "imi umple capul"? Examenele? Da-le incolo ca se iau alea! Dar astea sunt probleme care trebuiesc rezolvate urgent!!!! Totusi!! Pana am eu primul examen, astea pot fi deja rezolvate! Vrea doar sa fie singur... Pe loc, l-am condamnat! Dar apoi, am inteles... Oricine are momente de genul asta! Imi pare rau ca l-am certat! Atat de rau! Totul e atat de fragil, precum un fluture, precum o panza de paianjen, precum trupul unei albine! Iar eu il cert!

Am plans ca un copil caruia i-a fost luata jucaria. M-am apucat sa fac mancare si smotru. Ma transformasem intr-o usoara forma de Napoleon Bonaparte. Pana cand o durere cu adevarat ingrozitoare ma secera si ma tranti la pamant. Ma durea ceva dar nu stiu ce! Stateam intinsa pe podea si sufeream. Eram singura si sufeream din toate punctele de vedere. Am crezut (si poate ca preferam asta) ca o sa mor. Nu era nimeni cu mine. Pana si el ma respinsese, daramite strainii. In tacere, cu ultimele puteri, m-am ridicat si mi-am continuat treaba. Sfarsita, am mancat, apoi am dormit! Nu aveam chef de nimic!

Toata noaptea si pe zi a plouat! A plouat a bogatie! O stiu, o simt! Si cu toate astea, azi mi-a raspuns un pic mai vesel! Dumnezeu sa te tina in brate si sa aiba grija de tine!