Mergeam pe acea sosea ce scurteaza drumul catre casa. Este o sosea ce trece printr-o padurice deasa. La un moment dat, masina pe care o conducea s-a oprit brusc, nemaidorind sa porneasca in nici un fel. Cum mainile mele sunt nepricepute in ceea ce priveste enigmaticul motor, am renuntat la ideea de a mai repara singura masina. Asa ca am pornit prin padure, cautand o carare care sa ma duca la cea mai apropiata asezare umana din zona, in speranta a voi gasi ajutor.
Si am mers cateva ore bune, croindu-mi anevoie drum printre tufisurile acelea dese si lianele care iti incurcau pasii in fiecare clipa de parca erau niste serpi ce vroiau sa te inghita. Si nu am gasit nici o carare, ci doar o iesire din padure. Uitandu-ma in jurul meu, am constatat ca parca am nimerit intr-un taram de basm. Era atata verdeata, iar florile colorau intr-un mod nemaintalnit acea pajiste care se afla la poalele unui munte. Undeva, inspre piscul acelui munte capitonat cu brazi de toate felurile, se zarea un castel. Era atat de impunator si de frumos!
Am gasit si drumul care ma poate acolo. Eram tare curioasa sa cercetez acel castel care parea plin de viata. Am urcat pe drumul plin de pietre si de iarba timp de cateva ore bune. Uitasem de masina pe care o abandonasem pe marginea drumului. Tot ce imi doream era sa ajung acolo. Si iata ca am ajuns. M-au intampinat niste porti uriase din lemn masiv pe care am reusit cu greu sa le deschid.
Am fost primita cu un aer parfumat si cu un vanticel cald care mi-au mangaiat trupul. Iarba se culca la picioarele mele, iar florile ma salutau de parca le-ar fi sosit regina in palat. Era atata frumusete, liniste si pace! Mirata de frumusetea locului si fascinata de calmitatea aceea de nedestramat, am inceput sa cutreier prin castel. Era frumos! Atat de frumos ca aveam impresia ca traiesc un vis, desi atingeam acele mobile parca noi. miroseam vechiul din acea cladire impunatoare.
Am deschis usa unei incaperi care se pare ca era sala tronului. Am ramas fara grai cand, pe unul din jilturi, te-am observat pe tine. Mi-ai spus : "Fara sa stii, eu te-am facut sa ajungi aici. Hai! Vino langa mine! Tronul te asteapta!" Parca vrajita, am dat sa pornesc catre celalalt capat al incaperii imense, unde ma asteptai tu. Dar dintr-o data un vuiet asurzitor si o sumedie de entitati incetosate s-au bulucit in fata mea, impingandu-ma catre iesire. Ma lupt din greu sa trec de ele ca sa ajung la tine... Desi ma sperie, continui sa ma bat. Trec de unele, apar altele si nu reusesc....
M-am trezit! Ce vis urat!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu