Harmony

Era tarziu cand te-ai intors de la serviciu. Cu inima flamanda de dor, te-asteptam. Stateam in pat si incercam sa citesc ceva, dar nu reuseam. Imi fugea mereu gandul la tine. De parca ar fi fost prima noastra seara de convietuire in acelasi camin. Cand ai intrat pe usa, toata fata ti s-a luminat, de parca razele apusului de august iti mangaiau tenul. O caldura placuta m-a invaluit si am zambit. Aceeasi ca atunci cand ne-am strans mainile intaia data. Mi-ai suras. Dincolo de oboseala unei zile incarcate se distingea blandetea ochilor acelora albastrii, frumosi. Ti-ai lasat geanta jos si te-ai asezat in pat. Te-ai ghemuit la pieptul meu, strivindu-mi cu capul sanul drept. Era o durere care imi placea. Ti-ai pus mainile in jurul taliei. Si cum stateam asa, eu in capul oaselor, tu pe pieptul meu, ne iubeam in tacere. Te mangaiam usor pe parul acela cret si balai pe care obisnuiam sa il ciufulesc. Ti-am soptit usor cat de mult te iubesc. Cu ultimele puteri, m-ai strans in brate si ai adormit. Iar eu am ramas treaza, privindu-te pe tine, copil inocent, veghindu-ti somnul asa cum am facut-o pana acum.

Somn lin...

Teama de ecou

Ce am in jurul meu? Nimic... 

Camera mi se pare mult prea mare si mult prea goala... As vrea sa tip, dar ma sperie gandul ecoului... Voi auzi de n-ori acelasi strigat indurerat, iar urechile imi vor sangera, mintea mi se va incetosa...E durerea unui suflet haituit, alungat de peste tot care incearca sa ajunga acolo unde ii este locul... Departe...

Un preot mi-a spus candva ca e pacat sa intreb "Ce am gresit ca sa merit toate astea?", dar acum spun : bate-ma, Doamne, dar cu ce am gresit?

Si urlu in sinea mea... Ragetul asta de fiara ma asurzeste, ma innebuneste, dar nu ma pot opri...As vrea sa plang pana cand nu voi mai avea lacrimi... 

Dar nu sunt bratele acelea calde, privirea aceea blanda, saruturile acelea cuminti care sa ma faca sa uit de tot, sa ma pierd in frumusetea si tandretea lor... Sunt departe, acum....Imi lipsesc...

Si din nou imi vine sa-mi strig durerea, dar mi-e frica de ecou, de infinitatea lui...

Si haul se adanceste si ma trage catre el si ma lupt din rasputeri sa nu cad in el...Necunoscutul lui ma ispiteste...Nu vreau sa cad! Ma trag inapoi... Alerg, dar raman pe loc...Se surpa tot pamantul in jurul meu...

Prinde-ma de mana si scoate-ma din capcana asta! Saruta-ma pe par si alunga teama! Mangaie-ma si reda-mi increderea!

Nu esti...Te vreau!

Viata pe un peron - Octavian Paler

Recitesc aceasta carte pentru a doua oara. Si as citi-o la infinit. Nu m-as putea plictisi vreodata de ea... 

De data asta, regasindu-ma in acele randuri, lacrimi mari mi se preling pe obraji. Si pe masura ce ochii mei devoreaza cuvintele, plang si simt cum ma dezintegrez. Asteptarea e cea mai grea! Incerc sa imi hranesc puterea si rabdarea de a astepta. 

Ma gandesc la toata situatia in sine, ma gandesc la ce se petrece in jurul meu si, desi urasc cel mai mult aceasta intrebare, nu pot sa nu ma intreb : DE CE?

De ce ai plecat? De ce esti unde esti? De ce nu m-ai luat cu tine? De ce? De ce?

M-au acuzat ca te-am uitat! Nu pot sa te uit! Esti ca un miros din acela puternic care mi s-a impregnat in mucoasa nazala si pe care il simt mereu. Esti ca un tatuaj pe care nu il pot scoate nici cu un transplant de piele. Esti acolo, incastrat in fiinta mea. 

Acum esti ca un rau umflat de ploi abundente care provoaca inundatii. Dar am ridicat un baraj. Cam slab ce-i drept, cateodata cedeaza si inunda totul. Incerc sa te stavilesc, sa te opresc in a face ravagii si a ineca totul in calea ta. 

Mi-ai spus ca vii, dar nu te mai intorci. Mi-ai spus ca ma vrei, dar m-ai abandonat... 

Acum, ca un copil naiv, eu inca stau pe acel peron de gara pustie si te astept, luand exemplul lui Octavian Paler. Mi-am atarnat in fata ochilor chiar si decalogul lui, ca mare dreptate mai are cu el : 

Prima poruncă: Să aştepţi oricât.

A doua poruncă: Să aştepţi orice.

A treia poruncă: Să nu-ţi aminteşti, în schimb, orice. Nu sunt bune decât amintirile care te ajută să trăieşti în prezent.

A patra poruncă: Să nu numeri zilele.

A cincea poruncă: Să nu uiţi că orice aşteptare e provizorie, chiar dacă durează toată viaţa.

A şasea poruncă: Repetă că nu există pustiu. Există doar incapacitatea noastră de a umple golul în care trăim.

A şaptea poruncă: Nu pune în aceeaşi oală şi rugăciunea şi pe Dumnezeu. Rugăciunea este uneori o formă de a spera a celui ce nu îndrăzneşte să spere singur.

A opta poruncă: Dacă gândul ăsta te ajută, nu evita să recunoşti că speri neavând altceva mai bun de făcut sau chiar pentru a te feri de urmările faptului că nu faci nimic.

A noua poruncă: Binecuvântează ocazia de a-ţi aparţine în întregime. Singurătatea e o târfă care nu te învinuieşte că eşti egoist.

A zecea poruncă: Aminteşte-ţi că paradisul a fost, aproape sigur, într-o grotă.

Si continui sa sper ca te vei intoarce si ca ne vom vedea impreuna de drum...Si te astept...

Emptiness

Am ridicat un castel! Cel mai impunator! Nu a vazut lumea de cand este asa minunatie! L-am inflorat, l-am colorat, l-am finisat! L-am ridicat acolo, sus, pe cea mai inalta stanca a lumii! Poti sa vezi totul, poti sa simti totul, poti sa ai totul de acolo! Poti sa si zbori daca vrei!

Sentimentul libertatii e atat de dulce! Frumusetea lumii ce ma inconjoara abia am inceput sa o descopar! O floare, un copac, o pasare, un cantec, un joc, un dans... Libertate! Rad cu toata fiinta mea caci sunt libera sa fac ce vreau! 

Prin gradinile mandre ma plimb, inspirand aer curat, proaspat. E mult de mers, dar nu obosesc niciodata. Dar e atat de multa liniste! Nu aud nici o vorba omeneasca! Mi-as dori sa aud macar un sunet uman...Un semn, un gest, o respiratie... Maybe I'm just blind... dar nici un fior al prezentei umane... De ce e gol? De ce nu e nimeni? De ce se tem de acest urcus? E anevoios, ce-i drept, dar frumusetea locului e mai mult decat raiul!

De ce fug toti? Niste lasi... Se complac in mizerie... Se plafoneaza si prefera doar scancetul vantului care matura totul in cale... Apa le ineaca gandurile si inimile... Sunt pustiiti de atata rautate, sunt manipulati de minciuna...

Privesc in marele hau si ma tenteaza sa sar... De ce? 

De singuratate!

Freedom

Dansul inseamna mai mult decat arta. Dans inseamna plutire, dansul este o impletire de real si ireal. Dansul este o metafora a esentei naturii. Din dans s-a nascut lumea si tot prin dans traieste. Dansul este emotie, este fericire, este iubire, este pasiune. Si Dumnezeu danseaza o data cu universul pe care l-a creat! Dansul inseamna libertate, putere, suflet! Dansul nu este ceva lumesc, este ceva supraomenesc! Doar cei cu adevarat inzestrati o pot face, cei care s-au nascut pentru a dansa. E greu de descris in cuvinte ce inseamna dansul! Dar ceea ce se simte in acel moment, este mai mult decat o descatusare de cotidian! Este fericire pura, este libertate, este iubirea neprihanita de frumos! Dansul aduce zambete si bucura! Dansul inseamna viata!

Si am castigat...

Antonime

Pamant albastru, taram nestavilit al apelor ocean
Tu, legiune a intinsului neant
Ma faci sa zac in neputinta mea de a fi om!
Caci din furia ta ma nasc
Si in iubirea ta mor!
Tu, demon angelic, ma prefaci in scrum cu flacara ta!
Tu, inger demonic, ma inalti cu aripa ta!
Da-mi o mana s-un picior sa ies din groapa nefericirii!
Da-mi o gura s-un amor sa ma bucur de patima iubirii!

I miss you...

Nu am fost atat de contrariata in sentimente niciodata in viata mea cum am fost astazi...O lupta pe viata si pe moarte se dadea in sufletul meu: tristete vs. fericire. Cel mai frustrant moment...

Am iesit la plimbare printr-un parc amenajat special de sarbatori...Afara ningea des...Era frumos...Mi-a umplut ziua de bucurie...Simteam ca vin sarbatorile, ca e moment de bucurie! Patinoarul amenajat era plin de lume fericita, pe o scena alaturata, un grup de copii cantau colinde care te duceau pana la cer si inapoi. Sute de mii de luminite aprinse, un brad imens impodopit cu de toate...Parinti, copii, bunici, catei, purcei, de la cel mai mic pana la cel mai mare se imbatau cu mirosul de turta dulce si vin fiert si admirau frumusetea naturii... Se bucurau de ea...Eram atat de fericita sa vad atatea zambete in jurul meu si atata frumusete...

Dar ceva foarte important lipsea, ca si cum era doar jumatate din mine...Ca si cum eram dezbracata, ca si cum mi-era foame, ca si ma sufoca...Si dintr-o data am simtit nevoie sa plang...M-as fi trantit pe o banca si as fi plans ca un copil caruia i-a disparut jucaria preferata...Imi venea sa intreb pe toata lumea "De ce? De ce nu e aici cu mine? De ce nu ne putem bucura impreuna de toate frumusetile astea? De ce nu suntem si noi pe patinoar acolo?" Eram cumplit de trista, desi toate frumusetile din jurul meu ma bucurau...

Nu erai tu acolo sa faci fericirea completa, sa ne tinem de mana si sa fugim de nebuni prin ninsoare, sa ne sarutam cu patima, sa ne uitam la toti patinatorii si sa radem de ei, sa ne strangem in brate pentru ca am inghetat, sa ne oprim la o casuta sa bem un pahar de vin fiert, sa ne maimutarim, iar ceilalti sa se uite ingaduitori la noi, bucurandu-se de fericirea noastra, de iubirea noastra...

Nu exista cuvinte sa descriu ce am simtit si cat nenorocita eram in nefericirea mea fericita....