Haos

Te caut in penumbra visului meu teluric. Frang ramuri de vieti tinere ca sa te gasesc. Ascult tacerea smulsa din strafundul sufletului. Aud un scancet prelung de copil napastuit. E singur si pustiit de vreme. Bate un vant dulce-amar. E bine si e rau. Am intins o mana usor sa culeg o stea de pe cerul unei nopti cu semnificatie. Nu a vrut sa se desprinda si atunci am fugit. M-am uitat in urma si nu am putut vedea nimic. Dupa o stanca neagra, m-am ascuns si am asteptat. Poate o zi, poate doua. Nu stiu cat a trecut. Rochia-mi alba s-a innegrit si ea. S-a sfasiat in colturile ascutite. Mi-am sfaramat dintii mancand pietre, mi-am rupt parul pentru a ma incalzi. Si a mai trecut o sapt in care nu a venit nimeni. Atunci am pornit la intamplare, in picioarele goale, pe pamantul noroios. Si am mers, si am mers...am pasit pe a vietii faguri, apoi pe treptele uitarii si apoi...nu imi amintesc...era totul alb in jurul meu. Nici o forma, nici o urma. Totul era frapant de alb.

"Nunta in cer" I

"Ma intreb bunaoara, daca nu cumva in ziua in care am inceput sa iubesc nu s-a intamplat ceva pe care eu nu l-am vazut sau pe care nu l-am inteles si prin ignorarea caruia m-am abandonat, fara luciditate, cu totul iresponsabil, intamplarilor."

"Totul ar fi putut fi altfel. Gandul asta m-a obsedat intotdeauna: ca toate ar fi putut fi altfel sau s-ar fi putut sa nu fie deloc; ca toate sunt intamplatoare pe lumea asta, fara nici o necesitate, fara nici o noima..."

"Simt ca ma ratacesc, imi dau seama ca spun prost o suma de lucruri pe care le vad si le stiu totusi cu precizie, dar imi place sa vorbesc la intamplare. Asta ma stimuleaza si ma odihneste."

"Prin ce miracol se transforma o simpla intamplare in extaz si rapt, iar o intalnire in dragoste? Intrebarea aceasta ma obsedeaza. Dupa cum ma obsedeaza si cealalta: cum mai e posibila caderea din aceasta stare de har, intoarcerea la lumina cea egala de zi?..."



MIRCEA ELIADE

Your dream is to fly

Ma uit in ograda mea. Zambesc! Constat ca totul este roditor, totul infloreste, totul este atat de parfumat. Ma uit in ograda catorva prieteni. Sunt triste toate. Toate sufera. E innorat, dar nu ploua. Si ma doare...Pentru ca stiu ca atunci cand gradina lor va rodi, a mea se va usca. NU! Nu suna a invidie. Repet: ma doare! Pentru ca imi este foarte greu sa cred ca va exista vreo perioada cand atat gradina, cat si cea a prietenilor vor imbata cu frumusetea lor. Mi-as dori sa ne putem impartasi o viata numai bucuri, dar nu se poate... realitatea e prea cruda! Unii rad, altii plang...

Toti vin...unii raman, altii pleaca. Pe unii ii alungam noi, pe altii vrem sa ii pastram. Niciodata dorintele noastre nu vor fi aceleasi. Luptam? Dar stim pentru ce? Sau pentru cine? Intrebari care vor ramane mereu fara raspuns...

Toate vin si pleaca...Toate se nasc si mor! Este un ciclu pe care nu il putem evita... Si se tot repeta... Ani de-a randul... Generatii intregi....

Draga Ana, zambeste! Un sut in fund in pas inainte! Vei iubi mereu pe cineva. Poate mai mult sau poate mai putin. Dar vei iubi. Poate ii vei constientiza prea bine defectele sau poate deloc. Nu privi in urma! Vezi doar ce e in fata ta. Nu te intrista, bucura-te ca s-a intamplat. Vor mai fi si altii care iti vor rupe sufletul in bucatele. Doar multumeste-le pentru ceea ce ai invatat datorita lor. Razi! Rasul prelungeste viata! Fa-o cat mai lunga pentru a te bucura de toate frumusetile vietii!

Life

Urme de pasi pe nisip...Nu sunt ale mele...Le-am descoperit si am mers dupa ele...Nu am ajuns nicaieri, nu am descoperit nimic interesant...M-am oprit...Pasii pe nisip isi continua drumul...

M-am gandit ce sa fac... Daca sa continui pe acelasi drum, mergand mereu fara sa ating nimic sau sa imi creez propriul drum pe a carui urma sa mearga cineva, iar la finalul drumului sa ma gaseasca pe mine zambind calduros si urandu-i bun venit.

M-am desprins de pasii pe care ii urmam cu atat religiozitate...Si ma plimb pe nisipul auriu, imi afund picioarele in bogatia lui, ma confund cu stralucirea lui.

Marea este alaturi. Nu-mi spala urmele, are grija de ele. Cand e linistita, imi calmeaza pasii, cand e agitata ma zbuciuma pe mine. Dar mereu imi da tot mai multa putere. Briza ei imi racoreste sufletul, aerul sarat imi umple pieptul de fericire...

Si merg mai departe pe o plaja in al carei nisip imi raman pasii imprimati ca o sculptura in piatra...

Death of an Angel

Viata... Ce este viata? Este ceva ce multi dintre noi uitam sa pretuim... O viata luata nu mai poate fi oferita inapoi. Nici toti banii din lume nu pot plati valoarea unei vieti.

Inconstienta... Ce e inconstienta? Este ceva ce foarte multi dintre noi o practica in ziua de astazi. Suntem niste snobi, niste prosti si niste idioti!

Prostia specifica romanului a facut din nou victime, a produs o tragedie, a provocat un munte de durere. Astazi, un inger ne-a parasit. S-a asezat langa tatal ei pentru a-si veghea familia.

A pasit pe drumul pe care nu ar fi trebuit sa mearga. A fost fortata sa zboare inainte de vreme...

Elfii sunt nemuritori! Tu, pentru noi, nu vei muri niciodata, scumpa noastra ELFA!

In memoriam M.A.

I am alive...

O alta zi frumoasa, o alta zi relaxanta...No stress...

Soare, plaja, nisipul cutreierandu-mi trupul, marea spaland nisipul, soarele uscand picaturile de apa. O alta zi in care am ras si a ras si sufletul in mine. Este fericit, este liber, este aerisit.

Mi-as fi dorit sa alerg cat ma tineau puterile, sa zambesc tuturor oamenilor, sa le strang mainile si sa le spun un calduros "Buna!"...

Era totul atat de frumos! Vedeam atata frumusete in jurul meu, vedeam atat pamant liber, atata mare intinsa. Respiram... Trageam adanc aer in piept si imi spuneam: "Azi sunt fericita! Azi sunt multumita cu mine!" Vazand atata splendoare, ma simteam libera...

Zburam, cantam, radeam, dansam, ma jucam, iubeam... Toate sentimentele cele mai frumoase ma infasurau din cap pana in picioare, ma imbalsamau...
Mirosea a flori exotice si bantul imi mangaia fata...

Zbor, rad, simt, iubesc,sunt libera sa fac ce vreau, TRAIESC!!!!

Compile...

Am terminat sesiunea. Am venit acasa. Dulcea mea casa, locul meu de refugiu, in bratele mamei dragi. Am venit inapoi ca sa pot din nou visa, ca sa pot din nou zbura. Sa imi gasesc puterea de a zambi din nou!

Credeam ca tot ce fac este in van, ca se transforma in praf pe care vantul il plimba in toate directiile fara un scop precis. Visele se transformasera in scrum, zambetul in fum. Tot edificiul meu se ruinase. Dar m-am reintalnit cu marea mea iubire. M-a strans in bratele ei involburate, m-a iubit si m-a sarutat de zeci de mii de ori, m-a imbatat cu parfumul ei si m-a facut sa inteleg ca viata merita traita clipa cu clipa, ca asta este viata: sa iubesti si sa suferi pentru ca iubesti.

Mi-am pierdut speranta, ea mi-a redat-o; mi-am uitat menirea, ea mi-a amintit-o; mi-a disparut increderea, ea mi-a replantat-o in suflet; mi s-a sters zambetul, ea mi l-a colorat din nou. Mi s-au frant aripile, iar ea mi le-a vindecat!

Iar acum zbor! Zbor cum nu am mai zburat vreodata! Libera in inaltul cerului! Ating norii, ma joc cu soarele, culeg stele pentru tine, iubirea mea! Te voi incununa, te voi iubi, te voi alinta cate zile voi avea! Mi-ai lipsit atat de mult! In gandul meu te-am venerat de atatea ori! Iar tu m-ai primit cu atata caldura. M-ai facut sa ma cutremur de fiorii pe care mi i-ai dat cand m-am aruncat in bratele tale!

Si DA, marea iubeste!!