Angi ramasese incremenita, cu ochii pironiti la doctorul care se indeparta de ea. Simtea cum ii ingheta sangele in vene desi era o zi din aceea de mai cu un aer cald, uscat, sufocant. Se apropia vara...
Angi clipi de doua ori tacuta, apoi se aseza pe scaun. Era absenta, Incepuse sa isi studieze mainile de parca era prima data cand le vedea. Stia ca sunt ale ei, dar nu le recunostea. Erau albe, cu pete vinete, uscate, imbatranite. Vestea ce tocmai o primise o secase de orice putere.
A vrut sa isi scoata telefonul din geanta, dar a ramas cu ochii atintiti in podea. Era parca un vis urat care nu vroia sa se mai termine si o tinea captiva in el. Mintea i se golise, rasuna sumbru doar acel "imi pare rau" al doctorului. Cu ultimele puteri a reusit sa-si scoata telefonul si a format numarul Danei. I se parea ca nu mai raspunde odata.
- Dana, vino sa ma iei. S-a terminat!
Nu a putut sa spuna mai mult. A inchis, a pus telefonul in poala si, in asteptarea Danei, si-a fixat privirea asupra automatului de cafea din holul spitalului.
Va continua...
